Material realizat de Emil Bivolaru, Partener & Andreea Vezeteu, Asociat
Intro
În contextul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și al restricțiilor de circulație/ de activitate dispuse de autoritățile abilitate la nivel național, părțile unui contract comercial internațional se pot regăsi în imposibilitatea absolută de executare a obligațiilor asumate.
Din punct de vedere juridic, forța majoră constituie un argument solid pentru eliminarea riscurilor contractuale și implicit a răspunderii integrale a părții aflate în imposibilitatea de a-și respecta promisiunea. Analiza intervenirii unui eveniment de forță majoră se realizează de la caz la caz, prin raportare la situația factuală concretă a părților.
Evaluarea juridică impune însă înțelegerea exactă a surselor de fundamentare a acestei instituții, reflectate în Principiile UNIDROIT (2016), în Convenția de la Viena asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (1980), precum și în formularea Clauzei-model de forță majoră elaborată de CCI Paris (2003).
Prezenta analiză oferă repere de natură teoretică, precum și exemplele relevante extrase din practica instanțelor arbitrale.
Chiar dacă noțiunea de forță majoră nu beneficiază de o definiție unitară la nivel internațional, totuși cerințele acesteia sunt universal acceptate. Printre cerințele substanțiale expres reglementate ale forței majore se numără caracterul imprevizibil și insurmontabil al evenimentului intervenit, la care se adaugă condiția obligatorie ca debitorul să nu fie culpabil de apariția impedimentului.
Concluziile studiului nostru, fundamentat pe mai multe zeci de cauze / spețe concrete, arată că instanțele naționale, dar și cele arbitrale, sunt reticente de regulă în a accepta apărările debitorului întemeiate pe un eveniment de forță majoră. De foarte multe ori, justificat sau nu, se analizează cu strictețe posibilitatea obiectivă a debitorului de a continua executarea contractului chiar și în contextul schimbării esențiale a circumstanțelor, existând tendința de a se include în sfera previzibilității cele mai multe dintre riscurile extracontractuale.
Debitorului îi revine așadar sarcina să dovedească inexistența unei modalități alternative prin care să-și aducă la îndeplinire obligațiile contractuale, precum și faptul că evenimentul invocat/ intervenit nu a putut fi prevăzut, independent de progresul tehnologic și de experiența deceniilor anterioare, care au fost marcate de conflicte armate, epidemii și nenumărate dezastre naturale.
Însă situația debitorului poate fi echilibrată, prin negocierea atentă a unei clauze de forță majoră care să cuprindă, de exemplu, o enumerare clară, extinsă, a evenimentelor recunoscute a genera efectele acestei exonerări de raspundere. Inserarea unei astfel de clauze bine definite si structurate, fără copierea mecanică a unor exemple tip din contracte anterioare, reprezintă un instrument necesar nu numai pentru prevenirea disputelor între parteneri, dar și pentru evitarea imprevizibilului din zona soluțiilor instanțelor naționale sau arbitrale.
Analiza detaliată poate fi accesată aici.
Un material Legal Marketing
