Autor: Ioana Anițulesei, avocat
I. Prevederile legale în discuție
Anterior modificărilor survenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dispozițiile din cuprinsul art. 10 alin. 1 prevedeau următoarele: ,,În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.”
În data de 01.04.2021 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 55/2021 privind modificarea Legii nr. 241/2005 prin care s-a dorit modificarea dispozițiilor amintite în următorul sens: ,,În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda”.
O altă modificare a constat în introducerea la art. 10 a alin. 12 care prevede că ,,Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (2) și (3)”.
Prin adoptarea acestui act normativ, legiuitorul român a pus în practică o formă clasică a modelului politic autoritar, modificările operând pe planul tipului de sancțiune adoptat. Scopul urmărit de legiuitor prin acordarea beneficiului alternativității pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii în situația în care prejudiciul este de până în 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, respectiv al înlocuirii pedepsei închisorii cu pedepsa amenzii în cazul producerii unui prejudiciu de 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, este acela de a încuraja recuperarea integrală a prejudiciilor produse prin săvârșirea unor fapte penale considerându-se că faptele săvârșite care au produs un prejudiciu până în cuantumurile precizate nu ,,îndeplinesc un nivel ridicat de periculozitate spre deosebire de cele al căror prejudiciu creat depășește, după caz, 100.000 de euro sau 500.000 de euro, sume calculate în echivalentul monedei naționale.”
II. Legea penală mai favorabilă
După intrarea în vigoare a noilor dispoziții, este important de stabilit sfera lor de aplicabilitate, respectiv dacă și în ce măsură noile dispoziții ale art. 10 din Legea nr. 241/2005 pot opera și anterior datei de 01.04.2021. Precizăm astfel că în ceea ce privește cauzele a căror judecată nu s-a definitivat înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări, noua formă a art. 10 alin. 1 este lege penală mai favorabilă sub aspectul sferei infracțiunilor la care se aplică.
Așadar, în cauzele pendinte, aflate în faza de urmărire penală sau în faza judecății (fond sau apel), dacă inculpatul acoperă integral prejudiciul, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa amenzii care este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii. Dacă prejudiciul produs și recuperat este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, instanța este obligată să aplice numai pedeapsa amenzii penale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 10 alin. 1, în forma în vigoare în 2014, prevedeau că: ,,În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.”
Prin urmare, în situația în care faptele de evaziune fiscală s-au comis în perioada 22 martie 2013 – 31 ianuarie 2014 sau anterior, dispozițiile art. 10 alin. 1, în forma citată în paragraful de mai sus (în vigoare în 2014), vor reprezenta legea penală mai favorabilă ce trebuie aplicată în cauzele aflate încă pe rolul instanțelor de judecată deoarece sancțiunea este una de ordin administrativ, fără implicații în sfera dreptului penal.
III. Discuțiile suscitate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Cu toate că modificările intervenite prin intrarea în vigoare a Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2020 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale ,,operează” de o perioadă scurtă de timp, acestea au format încă din fașă subiectul unor ample controverse jurisprudențiale și doctrinare.
Inițial, legea a fost adoptată de Camera Deputaților pe data de 19 decembrie 2018, însă a fost atacată la Curtea Constituțională, care a admis obiecțiunile de neconstituționalitate. În continuare, la reexaminarea legii, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, Camera Deputaților a adoptat unele amendamente ale dispozițiilor legale.
Astfel, noile modificări au format obiectul mai multor obiecții de neconstituționalitate formulate de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, Guvern, Avocatul Poporului, dosarele aferente acestora fiind reunite și soluționate prin Decizia nr. 101 din data de 17 februarie 2021 a Curții Constituționale.
În esență, criticile de neconstituționalitate au vizat modificările ce au privit regimul sancționator al faptelor incriminate prin legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, respectiv introducerea pedepsei principale alternative a amenzii, respectiv sfera de aplicabilitate a cauzei de nepedepsire prevăzute în cuprinsul art. 10 al Legii care, în ipoteza acoperirii integrale a prejudiciului, se aplică ,,tuturor inculpaților”.
Menționăm faptul că reglementări similare au mai format obiectul unor sesizări ale instanței de control constituțional.
În acest sens, facem trimitere la Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 2 și pct. 5 și art. II pct. 3 și pct. 5 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care, în cuprinsul paragrafului 4.5., s-a statuat faptul că: ,,Efectul juridic al sporirii cuantumului prejudiciului cauzat și recuperat determină aplicarea unor pedepse blânde (amendă penală ori sancțiune administrativă) unor fapte care prezintă un accentuat pericol social, împrejurare ce este de natură a deturna în mod vădit scopul legii penale, acela de a descuraja săvârșirea de infracțiuni prin aplicarea unor pedepse corespunzătoare atât naturii, cât și pericolului faptei incriminate. Or, mărirea valorii prejudiciului creat prin săvârșirea unei fapte penale nu face altceva decât să lipsească de fermitate atitudinea statului în ceea ce privește combaterea fenomenului infracțional și tragerea la răspundere penală a persoanelor care se fac culpabile de producerea unor prejudicii atât de grave și, implicit, să îngreuneze înfăptuirea actului de justiție, care, potrivit art. 21 și art. 124 alin. (2) din Constituție, trebuie să se facă pentru toți justițiabilii în cadrul unui real proces echitabil și într-o manieră unică, imparțială și egală.”
De asemenea, în cuprinsul aceleași Decizii, în paragraful 4.3.1., instanța de control constituțional a precizat faptul că: ,,Efectul noii reglementări modifică astfel esența și scopul cauzei de reducere sau înlocuire a pedepsei, care avea în vedere nu doar recuperarea integrală a prejudiciului, ci și recuperarea lui cât mai grabnică, fapt ce demonstrează stăruința depusă de infractor și care trebuie să concure și la soluționarea cu celeritate a cauzelor penale. Or, acordarea beneficiului reducerii sau înlocuirii pedepsei, chiar în ipoteza în care recuperarea prejudiciului are loc în ultimul moment al judecății – pronunțarea unei hotărâri definitive ar însemna derularea unui întreg proces, incluzând faza de urmărire penală, judecată în primă instanță și judecata în căile de atac, permițându-i infractorului să decidă, în funcție de mersul procesului, momentul în care va recupera prejudiciul, știind că, indiferent când o face, beneficiază de cauza de reducere sau înlocuire a pedepsei.”
Se observă faptul că argumentele care au îndrituit Curtea Constituțională să constate neconstituționalitatea dispozițiilor precizate se regăsesc și răsfrâng inclusiv asupra modificărilor introduse prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Astfel, nu trebuie pierdut din vedere faptul că aceleași dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 147 din data de 24 aprilie 2019 a Curții Constituționale.
Cu toate acestea, în ciuda așteptărilor, referitor la amendamentele aduse proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 241/2005, Curtea Constituțională, a decis respingerea tuturor criticilor de neconstituționalitate prin pronunțarea Deciziei nr. 101 din data de 17 februarie 2021.
Pe de o parte, referitor la critica de neconstituționalitate privitoare la reglementarea alternativă a pedepselor principale cu închisoare și amenda, instanța de control constituțional a statuat faptul că: ,,analiza opțiunii legiuitorului în sensul reglementării celor două categorii de pedepse principale nu ține de competența Curții Constituționale (…) Este o opțiune necenzurabilă de către Curtea Constituțională (…) Alegerea unui astfel de regim sancționator are la bază o dozare a pericolului social al infracțiunii comise în funcție de un dublu criteriu, respectiv prejudiciul produs/acoperit, cele mai grave fiind sancționate cu închisoare, cele mai ușoare cu pedeapsa amenzii, iar cele intermediare prin apelarea la un sistem mixt, în funcție de decizia judecătorului.”
Pe de altă parte, în ceea ce privește critica de neconstituționalitae referitoare la încălcarea principiului statului de drept prin eliminarea sancțiunii penale în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, Curtea a reținut că ,,ceea ce se critică în realitate este faptul că legea reglementează o cauză specială de nepedepsire înlocuind răspunderea penală cu una civilă în cazul acoperirii prejudiciului, majorat cu 20%, la care se adaugă dobânzile și penalitățile (…) Curtea nu poate să constate decât că norma criticată nu reprezintă o invitație la încălcarea legii, ci cuprinde în sine o formă de sancțiune civilă, astfel că cel care a afectat integritatea bugetului public va trebui să plătească paguba efectiv suferită de bugetul de stat, majorată cu 20%, la care se vor plăti dobânzi și penalități. Această majorare reprezintă o formă de sancțiune civilă care pedepsește abaterea de la normele de drept. Astfel, având în vedere natura relațiilor sociale încălcate, și anume cele care intervin în materia financiară fiscală, legiuitorul are o largă marjă de apreciere în a identifica soluțiile cele mai adecvate atât în combaterea fenomenului evazionist, cât și în recuperarea penală sau extrapenală – pentru a asigura alimentarea corectă și rapidă a bugetului de stat, în condițiile în care integritatea acestuia a fost afectată. În acest domeniu, care nu ține de drepturile și libertățile fundamentale, marja de apreciere a legiuitorului în folosirea sau nu a mijloacelor de drept penale sau în modul de configurare a infracțiunilor este foarte mare”. S-a concluzionat că: ,,Având în vedere cele expuse, Curtea constată că Parlamentul are competența de a dezincrimina, că în materie fiscală marja sa de apreciere este largă în adoptarea unor astfel de măsuri și că dezincriminarea în această materie nu afectează în mod direct și nemijlocit drepturi sau libertăți fundamentale ale altor subiecte de drept. Alegerea celor mai potrivite formule pentru a se ajunge la recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat este o opțiune necenzurabilă pe motive de constituționalitate, ea relevând aspecte de oportunitate și de politică penală. Totodată, Curtea nu are competența de a verifica suficiența sancțiunii civile reglementate sau consistența ei valorică [20%, 50% sau 100%] atât timp cât ea se plasează într-o sferă de rezonabilitate, neconvertind însăși sancțiunea într-un instrument inutil/ anacronic/ lipsit de orice eficiență practică.”
Nu în ultimul rând, referitor la critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea cerințelor de calitate a legii ca urmare a opțiunii legiuitorului de a revizui caracterul personal al beneficiului acordat de dispozițiile articolului 10, Curtea a statuat că: ,,Faptul că o anumită normă juridică consacră o cauză de nepedepsire/ reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal nu înseamnă că Parlamentul nu poate modifica regimul său juridic și să o reglementeze ca o circumstanță reală, și nu una personală. Chiar dacă respectiva cauză are toate elementele caracterizante ale unei circumstanțe personale, având în vedere specificitatea domeniului analizat, nimic nu îl împiedică pe legiuitor să adopte o normă specială, prin care să o califice ca fiind o circumstanță reală.”
În fine, instanța de control constituțional a decis respingerea, ca neîntemeiată, a obiecției de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Totuși, prin pronunțarea acestei Decizii nu s-au finalizat și discuțiile raportat la aspectele criticate, dispozițiile nou introduse suscitând în continuare dificultăți de aplicare.
Astfel, cu privire la dispozițiile cuprinse la art. 10 alin. 11 din Legea nr. 241/2005 conform cărora putem vorbi de pedeapsa amenzii ,,în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral.”, în practica judiciară s-au conturat mai multe opinii care au condus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dezlegarea unor chestiuni de drept, cu următoarea problemă de drept: ,,Dacă pentru surplusul de 20% prevăzut în cauza de nepedepsire vor curge sau nu accesorii?”
Instanța urmează a se pronunța asupra chestiunii amintite la data de 29.09.2021.
Raportat la argumentele statuate de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 101 din data de 17 februarie 2021, pe care le-am expus mai sus, suntem de părere că, astfel cum rezultă și din interpretarea textului legal în discuție, accesoriile vor curge pentru prejudiciul efectiv produs prin infracțiunea de evaziune fiscală, neexistând posibilitatea curgerii de penalități suplimentare pentru majorarea în cuantum de 20%.
În consecință, deși majoritatea discuțiilor iscate de modalitățile de aplicare a modificărilor pe care le-a suferit Legea nr. 241/2005, în urma unei riguroase analize a succesiunii dispozițiilor legale și a jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se pot soluționa prin aplicarea directă a acestora în funcție de particularitățile fiecărei spețe, rămâne de văzut care este optica instanței supreme asupra acestora precum și ce noi dificultăți vor apărea în practica judiciară.
Un material Legal Marketing
