Fenomenul
În noua reglementare prevăzută de Legea 132/2017 și Norma ASF 20/2017, societățile de asigurări RCA se confruntă cu un nou fenomen de fraudă în asigurări, prin supraevaluarea despăgubirilor solicitate pentru lipsa de folosință.
Pionierii acestui fenomen sunt unitățile de reparații auto și societățile rent a car, care sub sloganul – mașina la schimb pe perioada reparației pentru persoanele prejudiciate prin accidente auto – ticluiesc cu persoana prejudiciată, un contract de închiriere cu un preț supraevaluat pe zi de închririere auto și totodată, un contract de cesiune de creanță, fără intenția de plată a prețului închirierii de către persoana prejudiciată, cu scopul recuperării despăgubirii supraevaluate de la asiguratorul RCA.
Astfel apreciem că pretențiile de despăgubire pentru lipsa de folosință, solicitate de acești cesionari unității service auto sau societății de rent a car , nu reprezintă un prejudiciu în patrimoniul persoanei păgubite și nu este prejudiciul real conform legii, ci sunt pretenții proprii ale acestora, susținute cu înscrisuri emise pro causa, cu scopul ilicit de fraudare a Asiguratorului.
Temeiul legal
Potrivit art. 25 din Norma ASF 20/2017 – „(1) Prejudiciile reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia, sunt stabilite: a) pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul de o clasă similară ori inferioară, închiriat de la entități autorizate cu acest obiect de activitate; sau b) pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile privind transportul zilnic suportate de către persoana prejudiciată, fără ca acestea să poată depăși costurile prevăzute la lit. a).
- Perioada maximă pentru calcularea lipsei de folosință este: a) perioada de indisponibilitate a utilizării vehiculului avariat ca urmare a stării tehnice, inclusiv în situația în care asigurătorul RCA efectuează cercetări suplimentare, și se calculează de la momentul efectuării constatării avariilor și introducerii vehiculului în reparație; b) perioada cuprinsă între data constatării avariilor și data înaintării ofertei de despăgubire, în situația daunei totale economice.
- Neefectuarea constatării din culpa asigurătorului RCA, în termenul prevăzut la art. 18 alin. (4), îndreptățește persoana prejudiciată să solicite plata despăgubirii pentru lipsa de folosință, din momentul depășirii termenului de constatare până la data efectuării acesteia.
- În cazul reparației vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de reparație transformat în zile de lucru prin împărțirea la patru a timpului normat de reparație, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA.
Condițiile legale
În această regulă, temeinicia dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosință, trebuie analizată sub aspectul clasei auto închiriat și al perioadei pentru care se solicită lipsa de folosință, care se calculează prin raportare la orele de manoperă necesare reparației și momentul introducerii vehiculului în reparație, moment de la care se calculează această perioadă, conform art. 25 din Norma ASF 20/2017.
Dreptul invocat în baza unui contract de închiriere, nu presupune și obligația corelativă de facto a Asiguratorului, acest drept contractual ce reprezintă zile de închiriere, fiind opozabil Asiguratorului numai sub condiția dovedirii acestor condiții legale, respectiv clasa auto și momentul introducerii vehiculului în reparație, de la acest moment justificându-se dreptul persoanei prejudiciate de a închiria un autovehicul și implicit dreptul la despăgubire.
Astfel, indiferent de clauzele Contractului de închiriere auto, dreptul pentru lipsa de folosință și respectiv obligația corelativă a Asiguratorului, trebuie apreciate conform legii.
Întinderea dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosință, este stabilită de Asigurator conform prețurilor de referință pentru prejudiciile dovedite conform art.11 din Legea 132/2017.
Principiul legal de acordare a despăgubirii pentru lipsa de folosință, trebuie să respecte precizările legii speciale, echitatea și buna credință ca regulă de drept comun, în caz contrar despăgubirea putând fi limitată și prin aplicarea art. 1.534 Cod civil – (2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligență”
Abuzul de drept
Abuzul de drept este definit prin art.15 Cod civil – „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe.”
Astfel orice formă de exercitare a unui drept, în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, prin deturnarea dreptului de la finalitatea sa economică și socială, adică de la limitele sale normale, conturează abuzul de drept.
Elementele abuzului de drept pentru acest fenomen, au în vedere analiza clauzelor, forma ad validitatem a Contractului de cesiune și data încheierii acestuia, raportat la data Contractului de închiriere auto, din analiza clauzelor și datei încheierii acestora, putându-se constata dacă părțile raportului de închiriere au avut intenția de plată a prețului închirierii, sau dacă aceste acte au fost emise cu scop ilicit pentru fraudă în asigurări.
Abuzul de drept prin supraevaluarea dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosință, se constată atât în temeiul dispozițiilor speciale ale Legii 38/2003-privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, care impun plata anticipată a serviciului de închiriere, cât și potrivit prevederilor Codului civil , referitor la forma legală a contractului de cesiune, cauza ilicită și preț neserios.
Dispozițiile speciale ale Legii 38/2003 care impun plata anticipată a serviciului de închiriere, derogă de la dispozițiile generale ale art.1493 Cod civil, nefiind legală plata prin cesiunea de creanță în locul executării plătii prețului.
Față de această dispoziție imperativă, se constată cauza ilicită a cesiunii întrucât cesionarul societatea de rent a car, pentru a eluda evident prevederile Legii 38/2003, parafează o cesiune de creanță simulată, în general și fără respectarea formei legale ad validitatem, ca mecanism ilicit pentru preluarea unei creanțe urmare a cuantificării lipsei de folosință chiar de către așa numitul cesionar printr-un Contract de închiriere emis evident pro causa.
Astfel, nu trebuie ignorat că raportul juridic de cesiune încheiat pro causa, adică pentru o cauză ilicită, nu este opozabil Asiguratorului, față de dispozițiile art.1235-1237 Cod civil, nici sub aspectul formal ad validitatem reglementat de art. 1.567 Cod civil și nici al întinderii prejudiciului prin evaluarea lipsei de folosință.
Pentru stabilirea întinderii prejudiciului, se impune și analiza prețului, putându-se constata că prețul închirierii este fictiv și stabilit de părțile contractului de închiriere și ale contractului de cesiune, fără intenția de a fi plătit, fapt ce face nedovedit și inopozabil acest preț față de Asigurator, în temeiul art.1665 raportat la art.1780 Cod civil.
În concluzie, contractul de cesiune pentru o cauză ilicită nu face dovada dobândirii legitime a creanței, iar cuantumul creanței evaluată fictiv prin documente pro causa, dovedește abuzul de drept, aspecte ce trebuie sancționate de către instanțele de judecată.
Consecințe
Echilibrul între drepturile și obligațiile părților în acest raport de asigurare-despăgubire, trebuie să aibă în vedere respectarea legii privind evaluarea corectă a despăgubirii, pentru repararea prejudiciului real.
Apreciem că necenzurarea acestui fenomen de către instanțele de judecată, prin ignorarea acestui fenomen și analiza de drept superficială, poate forma o jurisprudență contrară legii, bunei credințe și echității în evaluarea despăgubirilor, care riscă să producă grave probleme sistemului de asigurări RCA cu consecințe negative asupra tuturor asiguraților, prin creșterea ratei daunei și implicit a primelor de asigurare.
Un material Legal Marketing
