Vivre Deco, unul dintre cei mai mari retaileri online de home&deco din Europa Centrală și de Est (ECE), aflat însă în procedură de concordat din cauza dificultăților financiare, a anunțat Tribunalul București că renunță la cererea de prelungire a termenului de negociere și de exprimare a votului asupra planului de restructurare a companiei, după ce o parte dintre creditori au cerut închiderea procedurii concordatului preventiv, potrivit datelor prezentate public de instanță, analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Procedura concordatului preventiv este una de salvgardare, prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară, dar nu de insolvență în acest moment, pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să își stingă datoriile și continue activitatea. În baza acestui mecanism, negocierile cu creditorii pot fi derulate cu un plan de restructurare adaptat la situația economică excepțională generată de pandemie. Detalii despre concordatul preventiv au fost prezentate de Profit.ro AICI.
Magistrații vor discuta cu privire la închiderea procedurii de concordat preventiv pe 17 februarie, conform datelor de pe portalul instanței, următorul pas fiind, cel mai probabil, intrarea retailerului în insolvență în urma cererii creditorilor sau a companiei.
Contactat de Profit.ro, Călin Fusu, care conduce compania, nu a răspuns.
Profit.ro a mai scris despre planul de restructurare al Vivre Deco și modificările acestuia AICI, AICI și AICI.
În 2020, Vivre Deco înregistra o creștere conjuncturală record de 52% a cifrei de afaceri, care a stat la baza unor planuri pentru expansiunea business-ului, însă în 2021, odată cu ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, de 18% în 2021 și de 45% în primul semestru din 2022.
În urmă cu peste un an, conducerea Vivre Deco a fost preluată de Călin Fusu, mutare anunțată anterior de Profit.ro. El a înlocuit-o astfel pe Monica Cadogan, care a demisionat din această funcție.
CITEȘTE ȘI Grupul chinez Haier Group pregătește o extindere puternică în RomâniaÎn primăvara anului 2022, Vivre Deco a anunțat că a înregistrat o pierdere de 84,7 milioane lei pentru exercitiul financiar încheiat la 31 decembrie 2021, ca efect al creșterii competitiei pe piata online, contracției pieței de e-commerce odată cu relaxarea interdicțiilor din pandemie și creșterea de costuri operaționale (materii prime, salarii, combustibil) generate de criza transportului din China și a presiunii inflaționiste.
În 2020, compania avusese un profit de 7,4 milioane lei.
În 2021, ca urmare a pierderii înregistrate, societatea a avut capitaluri proprii negative în valoare de 65 milioane de lei.
Dintre cele 9 țări în care Vivre este prezentă, România este cea mai semnificativă piață din punct de vedere al vânzărilor, reprezentând 44% din cifra de afaceri din 2021. Ponderi semnificative au fost înregistrate și în Bulgaria –14,5%, Croația – 12,2% și Ungaria – 9,5%
Cu o participație de 67%, Fusu este acționarul majoritar al Neogen, companie care deține 50% din capitalul social al Vivre Deco. Fusu a fondat grupul Neogen în anul 2000, acesta dezvoltând platforme precum BestJobs, Clever Taxi sau Casta.
CITEȘTE ȘI Decizie pregătită: Prioritate la case de marcat și ghișee, precum și parcări rezervate pentru gravide și părinți cu copii miciCeilalți acționari ai Vivre Deco sunt Advisory Delta SRL - 45% și Vajda Andras Peter Nagy - 5%. Advisory Delta SRL are ca asociat unic societatea Walnut Investments OOD ((Bulgaria), al cărei administrator este Oliver Patrick Cadogan, cetățean irlandez.
Compania, lansată în 2012 de mai mulți antreprenori locali, este prezentă pe nouă piețe din regiune - România, Bulgaria, Grecia, Croația, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia și Polonia.
Principalii concurenți ai Vivre pe piața locală sunt IKEA, Jysk, XXXLutz, Mobexpert, Bonami.