Producătorul de utilaje și piese de schimb Faur, care activează pe piața locală de 96 de ani și are contracte cu Regia Autonomă de Transport București (RATB), Compania Națională de Căi Ferate "CFR" și grupul LafargeHolcim, a încheiat anul trecut cu un profit net de peste 1,2 milioane de lei, după doi ani consecutivi în care funcționase pe pierderi, în condițiile unei ușoare scăderi a afacerilor.
Compania este parte a grupului privat român "Bega Grup" de 13 ani și controlată de Emil și Valentin Cristescu.
Compania înregistrase anterior pierderi de peste 1,5 milioane de lei în 2015, în scădere cu 53% față de anul precedent, când a avut pierderi de 3,2 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI Volumul vânzărilor de ciment ale grupului LafargeHolcim în România a scăzut 13,8% în primul trimestruAfacerile companiei au totalizat anul trecut aproape 19,2 milioane de lei, în scădere cu peste 1% față de 2015, când au fost de aproximativ 19,4 milioane de lei, în creștere cu 1,5% față de anul precedent. În 2014, compania a raportat afaceri de peste 19 milioane de lei.
Anul trecut, compania avea 224 de angajați.
Faur București, pe piața locală de 96 de ani, produce utilaje și piese de schimb pentru mine și construcții, pentru linii de laminare, piese pentru industria cimentului, material rulant și grupuri electrogene și de foraj.
Compania exportă produse în peste 50 de țări, printre care Germania, Franța, Austria, Rusia, Canada, Turcia, Egipt și China, producția pentru export reprezentând 85% din cifra de afaceri.
Printre clienții companiei se numără grupul LafargeHolcim, RATB, CFR, Complexul Energetic Rovinari, Compania Națională a Huilei Petroșani, dar și companii internaționale, precum grupul Emerson din SUA, Leroy Somer din Franța și grupul Welte din Germania.