Sorin Mititelu, UNSAR: România cheltuiește cu asigurările private de sănătate 0,01% din PIB, de 80 de ori mai puțin decât media europeană

Sorin Mititelu, UNSAR: România cheltuiește cu asigurările private de sănătate 0,01% din PIB, de 80 de ori mai puțin decât media europeană
scris 20 mai 2016

Cheltuielile cu asigurările private de sănătate reprezintă în România 0,01% din PIB, de 80 ori mai puțin față de media europeană de 0,8%, a arătat Sorin Mititelu, membru în Comitetul de Direcție al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România (UNSAR), în cadrul evenimentului ”Abonament medical, asigurare de sănătate sau amândouă? Ce câștigă pacientul?”, organizat de Profit.ro.

În plus, Sorin Mititelu a mai explicat că în România două treimi din cheltuielile cu sănătatea provin din fonduri publice, plățile directe reprezintă 18%, la care se adaugă ajutoarele directe date de Ministerul Sănătății prin diverse programe - 12%, abonamentele medicale - aproape 3%, iar pe ultimul loc sunt asigurările medicale voluntare care nu ajung nici la 1%. Astfel, ponderea asigurărilor voluntare de sănătate este de aproximativ 56 de ori mai mică în România față de media europeană de 5%.

Urmărește-ne și pe Google News

”Ne aflăm într-o situație în care sursele de finanțare sunt mult prea mici decât resursele pe care le avem. Finanțarea este precum lumina pentru plante. Așa cum ai acces la finanțare, așa te dezvolți. În contextul nostru, cu o asemenea structură de finanțare, cu asemenea volume, dacă ne gândim cât reprezintă aceste cheltuieli din PIB, reușesc să acopere o mică parte, insuficientă față de nevoile populației”, a spus reprezentantul UNSAR.

El a mai explicat că estimează o creștere de două cifre de la an la an acestui tip de asigurări.

”Este important ca asigurările să joace un rol important în societate pentru că sunt o soluție reală la o nevoie reală. Întotdeauna se întâmplă evenimente neașteptate, ne place sau nu ne place. Asigurările sunt soluții financiare ce răspund la un eveniment de o amplitudine mare. Poate fi vorba despre un eveniment important, indiferent dacă este vorba de 1.000 de lei în cazul unora sau de 100.000 de lei în cazul altora, este relativ, însă este o problemă care necesită o protecție luată din timp”, a argumentat Sorin Mititelu.

Produsele corporate vor domina piața asigurărilor de sănătate private în următorii 5-10 ani CITEȘTE ȘI Produsele corporate vor domina piața asigurărilor de sănătate private în următorii 5-10 ani

De asemenea, a precizat că cel mai important lucru este faptul că acesta este un sistem reglementat, care se ghidează după reguli, în care sunt solicitate anumite standarde, precum cele de capital, pentru a funcționa și oferind astfel garanția că sistemul poate funcționa și este unul sigur.

”Desigur că nu trăim într-o lume perfectă și orice se poate întâmpla, dar riscul este mult mai mic în cazul companiilor de asigurări de sănătate și de asigurări, în general, decât în alte cazuri. Suntem într-o piață reglementată și supravegheată și acest lucru ar trebui să conducă la o îmbunătățire a încrederii clienților în asemenea produse”, a mai explicat el.

Evenimentul ”Abonament medical, asigurare de sănătate sau amândouă? Ce câștigă pacientul?” a fost organizat de Profit.ro cu sprijinul UNSAR și Medicover.

viewscnt
Afla mai multe despre
sorin mititelu
unsar
asigurari voluntare de sanatate