Modificarea legislației pentru ca managerii spitalelor de stat să poată sancționa medicii care nu își fac treaba corespunzător și situația clădirilor în care se află spitalele sunt principalele probleme cu care se confruntă managerii spitalelor de stat, în timp ce managerii spitalelor private cer o colaborare cu autoritățile române, au transmis aceștia la Profit Health Forum.
„Sunt chirurgi care operează de 2-3 ori pe lună. Ce am putea noi ca manageri de spital să facem pentru că nu ne dă voie Codul Muncii să sancționăm un astfel de salariat sau cum am putea să-l sancționăm noi pe criterii de performanță? Cum caracterizăm performanța? Am medici în spital, nu foarte mulți, 1-2 din peste 750 de medici, care nu operează, dar nu pot să îl sancționez”, a explicat Adriana Nica, manager la Spitalul Universitar de Urgență București, adăugând că legea salarizării nu face niciun fel de specificație în acest sens.
Managerul SUUB a adus în discuție și conștientizarea personalului medical de rolul pe care îl are, explicând că în timpul vizitelor pe care aceasta le-a făcut în spital, atât ziua, cât și seara, unele infirmiere și asistente își petrec timpul pe rețelele de socializare.
Managerii de spitale au participat luni la Profit Health Forum, conferință care și-a propus să analizeze problemele actuale ale sistemului medical și să identifice soluții pentru rezolvarea acestora. Conferința, deschisă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a fost transmisă în direct de Profit TV, fiind organizată cu sprijinul Team Innovation Media și al partenerilor ADRFR, Affidea și Janssen Romania.
„Unele infirmiere, îngrijitoare, asistente stau pe facebook și le întreb dacă au terminat toată treaba. Trebuie să conștientizăm că trebuie să ne facem treaba. Din acele 12 ore care sunt trecute în pontaj nu știu dacă cei în cauză muncesc efectiv 8, iar cei care muncesc 8 muncesc de fapt 4”, a mai spus Nica.
În plus, managerul solicită modificarea Codului Muncii pentru a sancționa medicii care nu își fac treaba, iar în momentul în care medicii în cauză îi dau în judecată să nu câștige procesul și să se întoarcă la serviciu.
„Reprezentanții sindicatului ne-au interzis clar să nu sancționăm un salariat până nu îl băgăm în comisia de disciplină. Dar ce facem dacă cineva nu-și face treaba cum trebuie și decedează pacientul? Am picat de acord că dacă se întâmplă să decedeze, putem să îl sancționăm, dar nu trebuie să ajungem acolo”, a specificat Nica.
De aceeași părere este și Conf. Univ. Dr. Carmen Orban, Manager la Institutul Clinic Fundeni, susținând că legislația nu permite ca managerii spitalelor să sancționeze medicii care nu lucrează corespunzător pentru a efectua un management performant, ci aceștia pot destitui doar șefii de secție.
„Există medici care nu au pacienți sau 1-2 pacienți pe lună și medici care au nejustificat de mulți pacienți și nu îi pot consulta pe toți. Managerul de spital îl poate destitui pe șeful de secție. Dacă am fi niște manageri vânjoși ar trebui să destituim foarte des șefii de secție. Dacă șefii de secție au în subordine medici care nu vin la spital sau nu operează destul de des, sunt direct responsabili de aceștia”, a explicat Orban.
O altă problemă adusă în discuție de managerul Institutului Clinic Fundeni este legată de clădirile vechi în care se află spitalele, sugerând autorităților să ia în calcul construirea unor spitale noi.
„Orice reamenajare, reabilitare a unei secții în cadrul spitalului nostru și a altor spitale foarte vechi este un ban irosit pentru că structurile sunt vechi, circuitele sunt vechi, nu se pot adapta unor mentalități noi, ultramoderne pentru că medicina evoluează cu pași rapizi. Acum vorbim de medicină personalizată, accesul pacienților la terapii ultramoderne, iar fiecare își dorește să facă un act medical corect”, a explicat aceasta.
CITEȘTE ȘI Profit Health Forum - Piața de medicamente și de servicii: Furnizorii privați nu vor pleca, în ciuda politicii autorităților, ci vor investi în continuare. Problema e dacă statul va folosi aceste serviciiÎn privința spitalelor private, Luca Militello, CEO Grupul Monza România, a spus că nu există încă o colaborare între mediul privat și statul român, adăugând că a discutat cu Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, pentru ca pacienții să fie tratați la spitalele private din România, fără a mai fi trimiși la cele din străinătate.
„Anul trecut au fost trimiși în străinătate 254 de copii cu boli cardiace congenitale. Dacă acești copii ar fi operați la Monza, și nu trimiși în străinătate, costurile pentru spitalul Monza reprezintă o treime din costurile pentru spitalele din străinătate pentru că nu mai sunt adăugate cheltuielile pentru transport și cazarea membrilor familiei. Ministrul Sănătății a fost de acord și a spus că va deschide un subiect pentru schimbarea cadrului legislativ pentru că avem voie să trimitem pacienți la privat în străinătate, dar nu la privat în România”, a exemplificat Militello.
De altfel, și Dan Doroftei, Director Dezvoltare Enayati Medical City, a sugerat o colaborare între stat și spitalele private.
„Problemele nu sunt diferite în România față de SUA, sunt aceleași. Am vorbit despre performanță, același lucru care s-a regăsit în Obamacare. Dacă studiem cred că putem găsi soluții în așa fel încât să putem vorbi despre un sistem. Statul și privatul ar trebui să fie ca niște rotițe care funcționează. Mai vin mai ung una, dar să funcționeze împreună, nu separat”, a spus acesta.
Referitor la problema dezinfectanților din spitale, atât managerii spitalelor de stat cât și CEO-ul Grupului Monza au declarat că sunt obligați să cumpere dezinfectanți acreditați și avizați de Ministerul Sănătății.
„Noi nu avem posibilitatea să verificăm acei dezinfectanți pentru că nu avem laboratoare specifice să verificăm dacă dezinfectanții sunt diluați de personalul medical. Achiziționăm dezinfectanți avizați și acreditați de Ministerul Sănătății pentru că nu am putea face această achiziție altfel. Dacă au fost derulate niște acorduri-cadru încheiate în urmă cu 2-3 ani și se spune acum că un dezinfectant nu este bun automat se reziliază contractul, astfel nu”, a spus Nica.
„Dacă vorbim de dezinfectanți, spitalele nu pot achiziționa decât în baza unei licitații publice produse care sunt autorizate, iar această autorizație o dă Ministerul Sănătății. Nu este responsabilitatea unui spital, este responsabilitatea aceluia care a dat aviz acelui produs. Produsul este folosit în spital conform protocoalelor, procedurilor și standardelor. Acel produs nu poate fi diluat pentru că există controale periodice”, a spus și Orban.