Alvogen, proprietarul Labormed, scoate la vânzare operațiunile din Europa Centrală și de Est

Alvogen, proprietarul Labormed, scoate la vânzare operațiunile din Europa Centrală și de Est
scris 21 apr 2018

Producătorului de medicamente Alvogen, proprietarul fabricii de medicamente Labormed din București, scoate la vânzare operațiunile din Europa Centrală și de Est,  evaluate la circa 1 miliard de dolari, potrivit surselor Reuters.

Principalii acționari ai companiei farmaceutice, CVC Capital Partners și compania de investiții de stat din Singapore - Temasek Holdings, au în plan vânzarea treptată a tuturor diviziilor Alvogen. Primele informații despre exit-ul pregătit de cele două fonduri de investiții care dețin Alvogen au apărut anul trecut. 

Urmărește-ne și pe Google News

Tot anul trecut, presa internațională a raportat că acționarii Alvogen negociază vânzarea diviziei din SUA către Shanghai Pharmaceuticals, dar tranzacția nu s-a materializat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Francezii de la Sanofi, în negocieri exclusive cu fondul american Advent International pentru vânzarea Zentiva, producătorul Algocalmin CITEȘTE ȘI Francezii de la Sanofi, în negocieri exclusive cu fondul american Advent International pentru vânzarea Zentiva, producătorul Algocalmin

Compania Alvogen este prezentă pe piața farmaceutică din România de la începutul anului 2010. În decembrie 2013, compania a cumpărat fabrica de medicamente Labormed din București, pentru 33 milioane dolari (24 milioane euro) de la fondul de investiții Advent.

Labormed deține un portofoliu alcătuit din peste 100 de medicamente generice destinate principalelor arii terapeutice, îndeosebi sistemului cardiovascular și sistemului nervos central și peste 20 de OTC-uri ca analgezice, vitamine, probiotice și medicamente împotriva răcelii și tusei.

Alvogen, fondat de islandezul Robert Wessman, fost acționar și director general al Actavis, a fost construit pe fundația producătorului American Norwich Pharmaceuticals, cu o istorie de 125 de ani în industria farmaceutică. Grupul farmaceutic este prezent în peste 25 de țări, precum Rusia, România, Bulgaria, Ungaria, Serbia, China, Thailanda, Taiwan și America de Nord.

viewscnt
Afla mai multe despre
alvogen
labormed
farma
medicamente
generice
vanzare
cvc capital
singapore
fond
tranzactie
investitii