România coboară 10 poziții într-un clasament al destinațiilor pentru outsourcing, dar punctează puternic la "atractivitate financiară"

România coboară 10 poziții într-un clasament al destinațiilor pentru outsourcing, dar punctează puternic la "atractivitate financiară"
scris 16 iun 2019

România ocupă locul 28, în coborâre cu 10 poziții față de anul anterior, în clasamentul Global Services Location, fiind depășită de Bulgaria (locul 17) sau Ucraina (locul 20), însă situându-se ușor înaintea Ungariei (locul 31) și Cehiei (locul 33).

Topul include 50 de țări. Clasamentul realizat de firma de consultanță A.T. Kearney urmărește să surprindă cât de atractive sunt aceste țări pentru a oferi servicii de business (outsorcing) companiilor globale și ține cont 4 criterii: atractivitatea financiară, calitatea și disponibilitatea forței de muncă, climatul de business și adaptarea la digitalizare (digital resonance). Ultimul factor a fost inclus pentru prima dată în realizarea clasamentului.

Urmărește-ne și pe Google News

"Noua categorie urmărește să surprindă noile cerințe legate de forța de muncă pe care tehnologia le-a creat. Automatizarea distruge mii de locuri de muncă cu un nivel redus de calificare, dar aceste locuri de muncă sunt înlocuite parțial de posturi mai bine plătite legate de gestionarea automatizării. Am observat că țările cu costuri reduse pierd locuri de muncă din cauza creșterii gradului de automatizare, iar joburi noi, care necesită abilități mai ridicate, sunt create în anumite țări pentrua  răsounde cerințelor legate de această automatizare", se arată în raportul A.T. Kearney.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Tranzacție: Grupul elvețian ALSO cumpără afacerile din România ale polonezilor de la ABC Data și vine să se lupte cu Network One Distribution, LikeIT Solution, Asseco CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul elvețian ALSO cumpără afacerile din România ale polonezilor de la ABC Data și vine să se lupte cu Network One Distribution, LikeIT Solution, Asseco

România se situează cel mai bine la categoria "atractivitate financiară" - care surprinde costurile companiilor, cel mai slab slab rezultat fiind la categoria nou inclusă "Digital Resonance". 

Pentru a exemplifica schimbările criteriilor avute în vedere de angajatori, raportul menționează faptul că Vodafone va desființa în acest exercițiu financiar 1.700 de locuri de muncă în centrele de servicii din România, Egipt, India, reprezentând aproximativ 8% din forța de muncă aferentă acestei linii de business, reducerile făcând parte dintr-un efort mai larg de a reduce costurile cu 8 miliarde de euro, într-un context în care mai multe funcții de back-office pot fi preluate de "roboți".

Pe primele locuri în clasament s-au menținut și în acest an India și China. În urma introducerii noului criteriu, Canada și SUA au avut cele mai mari creșteri în clasament, de 19, respectiv 16 poziții. SUA a urcat astfel pe locul 6, iar Canada, pe locul 27.

Indicele urmărește identificarea celor mai atractive țări pentru externalizare activității IT, externalizarea poceselor de business și a serviciilor vocale.

viewscnt
Afla mai multe despre
global services location
outsourcing
top
a.t. kearney
externalizare