Bruxelles-ul atenționează România - nu a transpus în legislația națională normele UE privind deșeurile

Bruxelles-ul atenționează România - nu a transpus în legislația națională normele UE privind deșeurile
scris 9 iun 2021

Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere și două avize motivate pentru că nu a transpus integral în legislația națională normele UE privind gestionarea, depozitarea și prevenirea deșeurilor.

Scrisoarea de punere în întâriere este primul pas în procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement). Avizul motivat este a doua etapă în procedura de infringement, iar în situația în care statele membre nu adoptă măsuri cazul poate fi adus în fața Curții de Justiție a UE.

Urmărește-ne și pe Google News

Procedura de infringement constituie un proces care presupune atenționarea unui stat membru UE de către Comisia Europeană pentru încălcarea unei obligații și, ulterior, dacă părțile nu se înțeleg, acționarea statului respectiv în judecată la Curtea Europeană de Justiție.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Comisia solicită României și altor 12 state membre să transpună integral în legislația națională noile norme ale UE privind depozitele de deșeuri

Comisia îndeamnă Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Grecia, Finlanda, Franța, Croația, Luxemburg, Letonia, Malta, România și Slovacia să își alinieze legislațiile naționale la modificările incluse în Directiva 2018/850 privind depozitele de deșeuri. Directiva introduce restricții privind depozitarea tuturor deșeurilor care pot fi reciclate sau valorificate energetic începând cu 2030. Ea urmărește, de asemenea, să limiteze proporția deșeurilor municipale trimise la depozitele de deșeuri la 10 % până în 2035 și introduce norme privind calcularea modului în care sunt atinse obiectivele privind deșeurile municipale. Totodată, directiva impune țărilor din UE să instituie un sistem eficace de control al calității și de trasabilitate a deșeurilor municipale depozitate. Pactul verde european subliniază importanța obiectivului ca Europa să rămână pe calea cea bună în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor sale de mediu. În octombrie 2020, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere celor 13 state membre menționate, iar acum a decis să le trimită avize motivate. Țările respective au la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a lua măsurile necesare; în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție cu privire la aceste cazuri.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

Directiva impune statelor membre ale UE să ia măsuri pentru a preveni generarea de deșeuri de ambalaje și pentru a reduce la minimum impactul ambalajelor asupra mediului. Pactul verde european subliniază importanța obiectivului ca Europa să rămână pe calea cea bună în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor sale de mediu. În octombrie 2020, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere celor 13 state membre menționate, iar acum a decis să le trimită avize motivate. Țările respective au la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a lua măsurile necesare; în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție cu privire la aceste cazuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
deseuri
mediu
ue
infringement