Stripe a ajuns să valoreze 65 de miliarde de dolari după ce investitorii au decis să cumpere acțiuni ale angajaților în valoare de peste 1 miliard de dolari.
Valoarea companiei de acum este peste cea de 50 de miliarde de dolari din 2023, dar sub cele 95 de miliarde de dolari, cât valora în 2021, conform WSJ.
CITEȘTE ȘI Nu vă mai puneți copiii să învețe programare, afirmă șeful Nvidia, compania cu cea mai spectaculoasă creștere în ultimii aniCompania de plăți Stripe își dezvoltă afacerea și în România, lansând în vară angajări pe pozițiile de inginer Full Stack, Technical Recruiter, Software Engineer, Engineering Manager, pentru o subsidiară acum înființată.
Din mai 2020, compania și-a lansat serviciile și în România. Platforma de software asigură acces la rețeaua globală de plăți și trezorerie Stripe.
În noiembrie, compania a anunțat și concedieri.
Printre investitori se numără Thrive Capital, General Catalyst, a16z, și Founders Fund, conform Newcomer.
CITEȘTE ȘI PwC, o nouă amendă majoră pentru nereguli în auditul unei companii
La începutul anului trecut a fost anunțat că Stripe negociază o posibilă rundă de finanțare condusă de Thrive Capital.
Thrive ar urma să investească 1 miliard de dolari în Stripe, ca parte a unei runde de finanțare mai mari, care evaluează startup-ul la 55-60 de miliarde de dolari, a fost relatat atunci. Această sumă este semnificativ mai mică decât evaluarea de 95 de miliarde de dolari pe care Stripe a primit-o în cea mai recentă rundă de finanțare, în 2021.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Conglomeratul magnatului indian Adani pierde 51 miliarde dolari din capitalizare în 2 zile în urma acuzațiilor de fraudă
Tranzacția ar permite unor angajați vechi ai companiei să își vândă acțiunile chiar dacă Stripe nu se va lista la bursă, era relatat atunci.
Anterior, presa internațională a relatat că Stripe ia în calcul fie o rundă de finanțare, fie o listare directă. Compania a angajat JPMorgan și Goldman Sachs pentru a explora opțiunile de creștere a lichidităților.
În vara anului 2022, Stripe și-a redus evaluarea internă cu 28%, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal. Potrivit The Information, valoarea estimată a companiei ar fi ajuns atunci la 63 de miliarde de dolari.
CITEȘTE ȘI GRAFICE Războiul din Ucraina și sancțiunile lovesc finanțele Rusiei: bugetul a trecut pe minus în decembrie, cu un deficit record
Fondată în 2010 la San Francisco de frații irlandezi Patrick și John Collison, Stripe furnizează companiilor și clienților individuali software pentru acceptarea și trimiterea plăților, precum și pentru gestionarea afacerilor online.