Consimțământul pe care utilizatorul unui site internet trebuie să și-l dea pentru plasarea și consultarea de cookie-uri pe echipamentul său nu este exprimat în mod valabil prin intermediul unei căsuțe bifate în prealabil, pe care acest utilizator trebuie să o debifeze pentru a refuza să își dea consimțământul.
Aceasta este decizia luată astăzi de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), după ce Federația Germană a Organizațiilor de Consumatori a contestat, în fața instanțelor germane, utilizarea de către societatea germană Planet49, în cadrul unor jocuri promoționale online, a unei căsuțe bifate în prealabil prin care internauții care doresc să participe își exprimă acordul cu privire la plasarea de cookie-uri.
De ce este important: Cookie-urile sunt fișiere pe care furnizorul unui site internet le plasează pe computerul utilizatorului acestui site și pe care le poate accesa din nou cu ocazia unei noi vizitări a site-ului de către utilizator, pentru a facilita navigarea pe internet sau tranzacțiile sau pentru a obține informații referitoare la comportamentul acestuia din urmă.
CITEȘTE ȘI Doar o parte din publicațiile care vor face parte din noua secțiune de știri a Facebook vor primi baniCookie-urile în cauză urmăreau colectarea de informații în scop publicitar cu privire la produse ale partenerilor Planet49, iar Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) a solicitat Curții de Justiție interpretarea dreptului Uniunii în materia protecției vieții private în cadrul comunicațiilor electronice.
Prin hotărârea de astăzi, Curtea a decis că consimțământul pe care utilizatorul unui site internet trebuie să și-l dea pentru plasarea și consultarea de cookie-uri pe echipamentul său nu este exprimat în mod valabil prin intermediul unei căsuțe bifate în prealabil, pe care acest utilizator trebuie să o debifeze pentru a refuza să își dea consimțământul.
Aspectul dacă informațiile stocate sau consultate în echipamentul utilizatorului constituie sau nu date cu caracter personal nu influențează acest rezultat.
CITEȘTE ȘI După un malware creat pentru a se infiltra în bancomatele, o nouă atenționare: program de spionaj ce vizează instituții financiareCJUE arată că dreptul Uniunii urmărește să protejeze utilizatorul de orice ingerință în viața sa privată, în special împotriva riscului ca hidden identifiers sau alte procedee similare să acceseze echipamentul său fără știrea sa.
Curtea subliniază că acest consimțământ trebuie să fie specific, astfel încât faptul că un utilizator activează butonul de participare la jocul promoțional nu este suficient pentru a considera că el și-a dat în mod valabil consimțământul la plasarea cookie-urilor.
În plus, potrivit Curții, informațiile pe care furnizorul de servicii trebuie să le ofere utilizatorului includ durata de funcționare a cookie-urilor, precum și posibilitatea sau imposibilitatea ca terții să aibă acces la aceste cookie-uri.