Alum, cel mai mare producător de alumină calcinată din România, al 5-lea jucător pe piața metalurgică locală, a semnat cu două bănci pentru 25 milioane dolari

Alum, cel mai mare producător de alumină calcinată din România, al 5-lea jucător pe piața metalurgică locală, a semnat cu două bănci pentru 25 milioane dolari
scris 31 ian 2018

Alum, cel mai mare producător de alumină calcinată din România, care face parte din grupul Alro, a semnat cu Black Sea Trade and Development Bank și Garanti Bank împrumuturi cumulate de până la 25 de milioane de dolari, după ce în urmă cu două luni a anunțat că pregătește investiții în dezvoltarea de produse noi, în eficiență energetică și în siguranța și continuitatea proceselor tehnologice, în condițiile în care și-a redus emisiile de dioxid de carbon cu 57% în 10 ani.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Intenția companiei de a se împrumuta la bănci a fost anunțată de Profit.ro luna trecută.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania, cu afaceri de 556 milioane lei în 2016, este al 5-lea jucător pe piața metalurgică locală, raportat la acest indicator, după Arcelor Mittal Galați (3,4 miliarde lei), Alro (2,1 miliarde lei), Silcotub (1,2 miliarde lei) și TML-Artrom (761 milioane lei).

Guvernul a semnat înțelegerea cu General Dynamics: vor fi fabricate la București vehicule blindate Piranha 5, de către muncitori pregătiți de americani CITEȘTE ȘI Guvernul a semnat înțelegerea cu General Dynamics: vor fi fabricate la București vehicule blindate Piranha 5, de către muncitori pregătiți de americani

În prezent, compania, într-un consorțiu organizat de către European Aluminium, a aplicat pentru finanțarea unui studiu de cercetare în cadrul programului Horizon 2020. Studiul va fi derulat pe o perioadă de 5 ani și are ca obiect dezvoltarea de tehnologii de utilizare a șlamului roșu în alte industrii, cu rezultate pozitive asupra protecției mediului.

STUDIU 20% dintre companii se așteaptă la scăderea profitului în acest an CITEȘTE ȘI STUDIU 20% dintre companii se așteaptă la scăderea profitului în acest an

Alum Tulcea este cel mai mare producător român de alumină calcinată, utilizată pentru obținerea aluminiului. Compania este unul dintre principalii furnizori de materie primă ai combinatului Alro Slatina.

Principalele piețe de desfacere pentru produsele rezultate din alumina livrată de Alum sunt în Uniunea Europeană (Germania, Italia, Polonia, Franța și România).

Companiile care fac parte din Grupul Alro sunt: Alro (producător de aluminiu), Alum Tulcea (producător de alumină), Sierra Mineral Holdings I, Ltd. (producător de bauxită), Vimetco Extrusion (procesator de produse extrudate), Conef, Global Aluminium Ltd. și Bauxite Marketing Ltd.

Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB) este o instituție financiară internațională înființată de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. Sediul central al băncii este în Salonic, Grecia. BSTDB sprijină dezvoltarea economică și relația de cooperare regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capital și garanții pentru proiecte, precum și finanțare în sectoarele public și privat din țările membre.

Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime.

viewscnt
Afla mai multe despre
alum sa
dioxid de carbon