Investitorii străini critică măsurile anunțate de Guvern: sectorul privat este rezistent la șocuri și adaptabil, dar cu unele limite rezonabile

Investitorii străini critică măsurile anunțate de Guvern: sectorul privat este rezistent la șocuri și adaptabil, dar cu unele limite rezonabile
scris 20 dec 2018

Membrii Consiliului Investitorilor Străini (FIC) critică măsurile ficale pregătite de Guvern pentru anul viitor și se declară dezamăgiți cu privire la "discursul public și politic" care încearcă să sugereze că ”străinii” urmăresc să facă rău României.

"Rolul acestui tip de discurs este să pună în antiteză companiile mari cu cele mici, companiile românești cu cele străine, și sectorul privat cu cel public. O națiune divizată este doar o națiune mai săracă", afirmă reprezentanții FIC.

Urmărește-ne și pe Google News

Organizația menționează că firmele străine angajează aproximativ 1,3 milioane de români, un sfert din forța totală de muncă, și sunt responsabile pentru aproape jumătate din cifra de afaceri a României și mai mult de jumătate din exporturi. Totodată, Consiliul reamintește că aceste companii au o contribuție însemnată la bugetul de stat prin impozitul pe venit, impozitul pe profit, contribuțiile sociale, TVA, accize și alte taxe speciale sau locale.

FIC consideră că proiectul de ordonanță de urgență, care urmează să modifice peste 40 de acte normative (legi, OUG, HG), este un exemplu de măsură luată în grabă cu "zero consultări" și va avea un impact profund asupra multor sectoare economice și va pune la încercare răbdarea oamenilor de afaceri, dar și a cetățenilor.

"Aceste modificări riscante ale legilor organice, suspend[ri de termene, înghețarea unor plăți, introducerea de noi taxe, înființarea de noi scheme de ajutor și a unor fonduri cu destinație incertă vor avea un impact profund în multe sectoare economice și vor pune la încercare răbdarea oamenilor de afaceri și a cetățenilor”, conform FIC.

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul italian Epta, cu 7 mărci în portofoliu, preia compania românească DAAS, unul dintre principalii jucători locali pe piața sistemelor frigorifice, furnizor pentru mari retaileri CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul italian Epta, cu 7 mărci în portofoliu, preia compania românească DAAS, unul dintre principalii jucători locali pe piața sistemelor frigorifice, furnizor pentru mari retaileri

Consiliul Investitorilor Străini afirmă că a cerut în repetate rânduri autorităților să fie transparente și să pună la dispoziția opiniei publice și a tuturor părților interesate datele privind toate taxele plătite de companiile de stat și private din România și analiza în urma căreia politicienii au ridicat aceste semne de întrebare în legătură cu activitatea companiilor private din România.

”Dacă firmele străine au profituri mici, sunt acuzate de perfomanțe slabe. Dacă au profituri mari, sunt acuzate că le obțin pe spatele angajaților și oferind salarii foarte mici. Totuși, alte voci acuză companiile străine că oferă salarii prea mari pentru piața locală, în detrimentul companiilor locale care au nevoie de talente”, adaugă FIC.

FIC atrage atenția că sectorul privat este rezistent la șocuri și adaptabil, dar cu unele limite rezonabile, și nu poate să se supună oricărei decizii fără ca acest lucru să le coste atât pe ele, cât și societatea. Astfel, FIC consideră că această Orgonanță de Urgență nu ar trebui adoptată adăugând că este deschis mereu pentru discuții constructive, care să pună capăt discursului politic ce afectează companille și angajații și, în final, societatea românească.

Guvernul a lansat o serie de măsuri fiscale, programate să fie aplicate începând cu anul viitor, printre care introducerea taxei pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor naturale, aplicarea taxei de 3% pe cifra de afaceri pentru companii din energie și ajustări ale sistemul pensiilor cu administrare privată.

Consiliul Investitorilor Străini reunește companii care angajează peste 186.000 de persoane și au o cifră de afaceri de 187 de miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
fic
investitorii straini masuri
ordonanta de urgenta
ficalitate. companii