Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, se așteaptă să obțină o soluție favorabilă în procesul privind suspendarea licenței de mediu, fără care nu poate începe exploatarea zăcămintelor miniere.
Compania a primit un nou termen de jucată în dosar, după ce două termene stabilite anterior au fost amânate cu peste 5 luni, la cererea asociației non-guvernamentale Declic, cea care a obținut suspendarea avizului de mediu pentru proiectul de la Rovina, precum și pe fondul grevei magistraților.
Noul termen de judecată a fost stabilit pentru 29 septembrie.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom: Scădere de peste 5% a producției de petrol și gaze“Conducerea este optimistă în ceea ce privește un rezultat pozitiv în viitorul proces, pentru Euro Sun și pentru economia românească”, transmite compania.
Asociația Declic, parte a rețelei de organizații neguvernamentale Mining Watch, a obținut în instanță blocarea proiectului minier de la Rovina în decembrie anul trecut, după ce Curtea de Apel Cluj a decis suspendarea avizului de mediu pentru planul urbanistic aferent proiectului, document necesar pentru obținerea autorizațiilor de construire în vederea începerii lucrărilor.
Tribunalul Județean Cluj a respins, în primă fază, cererea înaintată de Declic pentru suspendarea avizului de mediu, însă Curtea de Apel a casat sentința și a admis recursul înaintat de asociație. Potrivit hotărârii Curții de Apel Cluj, avizul rămâne suspendat până la judecarea pe fond a dosarului de anulare a aceluiași aviz.
Potrivit Mining Watch, în cadrul procesului, Declic a arătat că nu ar fi fost întocmite studii de evaluare a impactului climatic și nici o evaluare a calității apelor de suprafață și subterane pentru proiectul minier de la Rovina.
Mai mult, raportul de mediu care a stat la baza emiterii avizului de mediu ar fi fost întocmit de persoane neatestate legal, conform aceleași surse.
CITEȘTE ȘI Cine a vrut să cumpere fosta termocentrală Halânga a RAAN și ce rol a avut o bancă de investiții din Malaezia, controlată de un grup financiar de stat al ChineiDe partea cealaltă, reprezentanții Euro Sun precizează că proiectul Valea Rovinei (Rovina Valley) nu va utiliza cianură sau iazuri de decantare, fiind “un proiect derulat cu mare responsabilitate de mediu”.
“Investiția pe termen lung a Euro Sun în proiectul Valea Rovinei, al doilea cel mai mare zăcământ de cupru și aur din Europa, va propulsa România în frunte în ceea ce privește furnizarea metalelor esențiale necesare pentru tranziția energetică a Europei. În special, proiectul Valea Rovinei va avea un impact redus asupra mediului, datorită faptului că nu va utiliza cianură și nu va avea reziduuri umede”, potrivit companiei.
Euro Sun precizează că proiectul beneficiază de sprijinul autorităților locale, “deoarece înțeleg pe deplin importanța impactului proiectului asupra dezvoltării zonei”.
Potrivit companiei, proiectul minier Rovina este al 14-lea cel mai mare zăcământ în curs de dezvoltare din lume și al doilea cel mai mare din Europa, conținând resurse măsurate și indicate de 10,1 milioane de uncii echivalent aur (217 tone de aur și 635.000 tone cupru).
Euro Sun, prin subsidiara Samax România, a obținut licența de exploatare a aurului de la Rovina pentru o perioadă inițială de 20 de ani în 2015, documentul fiind ratificat de Guvern trei ani mai târziu.
Proiectul Rovina Valley. Sursa: eurosunmining.com
Proiectul Rovina se întinde pe o suprafață de aproximativ 27,7 kilometri pătrați și cuprinde trei zăcăminte diferite, Rovina, Colnic și Cireșata, ce vor fi exploatate în mai multe faze, pe o perioadă de aproximativ 17 de ani.
Studiul definitiv de fezabilitate prevede o producție medie echivalentă în aur de 146.000 uncii (4,5 tone)/an în primii zece ani, constând din 106.000 uncii (3,3 tone) aur și 19 milioane de livre (9.000 tone) de cupru pe an, la un cost mediu total de 790 USD/uncie echivalent aur.
Statul român ar urma să încaseze redevențe de peste 500 milioane de dolari pe durata vieții minei.