Vicepreședinte Coca-Cola: Am furat o idee din România pentru anumite piețe, cum este China

Vicepreședinte Coca-Cola: Am furat o idee din România pentru anumite piețe, cum este China
scris 25 iun 2018

O campanie promoțională lansată inițial de Coca-Cola HBC România a inspirat conducerea The Coca-Cola Company, cel mai mare producător de răcoritoare din lume, să deruleze o campanie similară pe piața din China, cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal.

Anul trecut, îmbuteliatorul Coca-Cola HBC România a lansat campania "Brățara Oficială a verii", pe durata căreia cumpărătorii puteau găsi brățări în ambalajul sticlelor de Coca-Cola. Prin scanare, fiecare brățară genera un cod, în funcție de care puteau fi câștigate diferite premii. Și anul acesta, compania a lansat o promoție similară, "Trăiește viața ca pe un festival".

Urmărește-ne și pe Google News
Rottco, rețeaua benzinarilor independenți, cu afaceri de 290 milioane lei, a intrat în insolvență, dar abia la a doua încercare. Anul trecut anunța la Profit Energy Forum că vrea 100 de benzinării. Intenție de preluare din Bulgaria, cu Euroins România CITEȘTE ȘI Rottco, rețeaua benzinarilor independenți, cu afaceri de 290 milioane lei, a intrat în insolvență, dar abia la a doua încercare. Anul trecut anunța la Profit Energy Forum că vrea 100 de benzinării. Intenție de preluare din Bulgaria, cu Euroins România

"Pe anumite piețe, cum este China, am furat o idee din România, o piață strălucită. În sticlele de 600 ml, poți găsi o mică brățară. Avem brățări cu toate echipele și poți căuta echipa pe care o susții și să obții brățara respectivă.Dacă o scanezi, poți găsi informații despre ceea ce se întâmplă cu echipa, cu cine joacă. Apoi, poți juca un meci de fotbal 3D cu premii", a declarat Francisco Crespo, vicepreședinte și director pentru dezvoltare al Coca-Cola.

Coca-Cola a înregistrat anul trecut în România cel mai mare profit din ultimii 10 ani, de 337,8 milioane lei, deși afacerile au scăzut ușor sub nivelul din anul precedent, de la 2,224 miliarde lei la 2,218 miliarde lei.

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, cu vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă și are operațiuni în 28 de țări, servind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. 

viewscnt
Afla mai multe despre
coca cola
coca-cola hbc
bratari
fifa
cupa mondiala
world cup
fotobal