Vânzările Bosch din România au fost de 2 miliarde de lei în 2019. An în care a renunțat la autorizația pentru o nouă fabrică, în Simeria. „Din cauza crizei, anul acesta este unul atipic chiar și pentru Bosch. Nu putem oferi o prognoză pentru 2020!”

Vânzările Bosch din România au fost de 2 miliarde de lei în 2019. An în care a renunțat la autorizația pentru o nouă fabrică, în Simeria. „Din cauza crizei, anul acesta este unul atipic chiar și pentru Bosch. Nu putem oferi o prognoză pentru 2020!”
scris 27 mai 2020

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, și-a încheiat anul fiscal 2019 în România cu vânzări consolidate ce însumează peste 2 miliarde de lei (436 de milioane de euro).

Vânzările totale nete de 6,7 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro), inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companii afiliate, au înregistrat o creștere de 18 de procente față de anul precedent.

Urmărește-ne și pe Google News

În 2019, Profit.ro a anunțat că autorizația de construcție a BSH Electrocasnice, parte a grupului Bosch România, pentru lucrările la o nouă fabrică de mașini de spălat din Simeria a expirat, fără ca grupul să înceapă investiția, lăsată oricum de mult timp în așteptare.

Ulterior, a fost apreciat că Bosch va schimba destinația fabricii anunțate în Simeria și își va anunța decizia în perioada următoare.

McLaren concediază un sfert din personal CITEȘTE ȘI McLaren concediază un sfert din personal

„Bosch a înregistrat o creștere puternică în 2019, iar compania și-a continuat planurile de investiții și extindere în România, urmând o strategie centrată pe tehnologie și inovație”, a declarat Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul grupului Bosch din România. „În pofida economiei globale slabe și a scăderii producției în sectorul auto, grupul Bosch a înregistrat o evoluție pozitivă în România, în toate sectoarele de activitate, la începutul anului 2020. Cu toate acestea, din cauza crizei economice la nivel mondial generată de pandemia Covid-19, anul acesta este unul atipic chiar și pentru Bosch. Având în vedere numeroasele variabile, nu putem oferi o prognoză pentru anul 2020 în ansamblu”, a adăugat Boldijar.

Bosch intensifică treptat activitățile de producție în România după o diminuare temporară a acestora. Compania a pus în aplicare numeroase măsuri pentru a se asigura că angajații sunt protejați în manieră corespunzătoare împotriva infecției cu coronavirus. Pregătirile pentru intensificarea activității sunt coordonate sub auspiciile unei strânse colaborări între companie, clienți, furnizori, autorități și reprezentanții angajaților.

În 2019, numărul de angajați în cadrul Bosch România a fost de peste 8.000.

Bosch a investit aproximativ 360 de milioane de lei (peste 76 de milioane de euro) în România, în 2019, în principal în dezvoltarea uzinelor sale de producție din cadrul diviziei Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj, precum și în domeniul cercetării și dezvoltării, în Centrul de Inginerie Bosch din Cluj. 2019 a fost un an de creștere semnificativă pentru fabrica de componente auto electronice din Jucu, județul Cluj, care și-a extins cu succes capacitățile de producție și depozitare, precum și portofoliul de produse și a inaugurat a doua sa unitate de producție. Valoarea investițiilor se ridică la 40 de milioane de euro. La Cluj, Bosch fabrică produse de ultimă generație, oferind un portofoliu bogat, echilibrat și competitiv de unități electronice de comandă dedicate creșterii siguranței în trafic și confortului la conducere, livrând, din 2014, peste 200 de milioane de unități electronice de comandă clienților săi internaționali .

Mai mult, unitatea de producție Bosch din Blaj s-a dezvoltat semnificativ în 2019, atât din punct de vedere al producției, cât și al infrastructurii. Datorită cererii mari din partea clienților, compania și-a mărit capacitatea de producție pentru componente auto de înaltă calitate, precum solenoizi și module electronice. De asemenea, Fabrica Bosch din Blaj a început producția pentru un nou senzor, senzorul de particule EGS-PM. În plus, Bosch a inaugurat în 2019 o nouă clădire de birouri și laboratoare care găzduiesc aproximativ 250 de angajați. Tot anul trecut, fabrica și-a relocat depozitul într-un nou centru logistic cu o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați. Unitatea de producție Bosch din Blaj urmează filosofia lifelong learning a grupului Bosch, motiv pentru care, la Blaj, la începutul anului 2019 a fost inaugurat un nou centru de instruire Bosch. Ca o recunoaștere a produselor sale de înaltă calitate, fabrica din Blaj a devenit unitatea de producție coordonatoare Bosch la nivel global pentru senzori de detonație, începând cu anul 2020.

Continuarea extinderii activităților de cercetare și dezvoltare în România

Din 2013, Bosch desfășoară cu succes activități de cercetare și dezvoltare în România. Locația de R&D a înregistrat o creștere rapidă în ultimii ani. Tânăr și dinamic, Centrul de Inginerie Cluj este locul în care inginerii talentați lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă generație, precum conducerea automatizată, mobilitatea electrică și conectată și Internetul lucrurilor. În prezent, aproximativ 800 de angajați lucrează în cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj. Inaugurarea oficială a noului sediu al Centrului de Inginerie Cluj este planificată pentru acest an. Noua clădire de birouri de ultimă generație va sprijini extinderea Centrului de Inginerie în domeniul mobilității automatizate și conectate.

Dezvoltare pozitivă în toate sectoarele de afaceri din Bosch

În sectorul Soluții de mobilitate, divizia Automotive Aftermarket a înregistrat o creștere de două cifre în 2019. Rețeaua de parteneri auto Bosch a numărat peste 400 de service-uri auto în România în anul precedent. În sectorul Tehnologie pentru construcții și energie, divizia Termotehnică s-a concentrat în principal pe reînnoirea și extinderea portofoliului de produse prin adăugarea de noi centrale murale în condensare și lansarea, în premieră pe piața românească, a unei linii proprii de soluții de climatizare. Vânzările diviziei Bosch Tehnologie pentru construcții au continuat tendința ascendentă din ultimii trei ani, înregistrând o creștere de două cifre în 2019, reprezentată în principal de soluții integrate și complexe. În acest an, divizia Tehnologie pentru construcții împlinește 100 de ani de la înființare și are în plan lansarea de noi produse și soluții pe piața europeană și românească, precum platforma de securitate INTEOX. În Timișoara, Bosch Service Solutions oferă servicii de externalizare a proceselor de afaceri în 18 limbi. În 2019, această activitate a înregistrat o creștere de două cifre. În 2020, Bosch Service Solutions se va concentra pe servicii specializate, cum ar fi servicii de controlling și soluții software. Compania livrează soluții software adaptate care răspund nevoilor clienților săi, alocând timpul și resursele necesare înțelegerii aspectelor delicate și problemelor cu care aceștia se confruntă în activitățile lor zilnice, oferind astfel soluții centrate pe maparea și optimizarea proceselor. Mai mult, sectorul Bunuri de larg consum a avut, de asemenea, o performanță bună în 2019. Divizia Scule electrice a înregistrat o creștere puternică de două cifre în segmentul de scule profesionale și telemetre, care au obținut o cotă de piață relevantă. Totodată, anul trecut divizia Bosch a lansat pe piața din România sistemul X-LOCK, o inovație Bosch Scule electrice. În plus, BSH Electrocasnice a continuat, de asemenea, tendința din ultimii ani, reușind o creștere de două cifre, depășind concurența pe piața de electrocasnice mari și mici și consolidându-și poziția. În 2019, BSH a sărbătorit 20 de ani de la intrarea pe piața locală și 4.800.000 de electrocasnice vândute. Pentru 2020, compania se pregătește să lanseze pe piața românească marca de electrocasnice de lux Gaggenau, precum și o linie de produse Bosch care include mașini de spălat vase, congelatoare XXL și electrocasnice noi pentru  bucătărie cu cântar încorporat. Sectorul Tehnologie industrială a înregistrat o dezvoltare pozitivă și în 2019. Divizia Rexroth a urmat strategia duală Bosch în dezvoltarea și promovarea Industriei 4.0, implementând soluții industriale conectate în propriile unități de producție pentru a spori eficiența în derularea de proiecte pentru industria locală.

Grupul Bosch este prezent pe piața din România de peste 25 de ani și numără peste 8.000 de angajați în cinci entități. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj și unitățile sale de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și din Blaj, Bosch mai operează și o unitate de producție de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum și un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timișoara. În București, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluții de mobilitate, Bunuri de larg consum și Tehnologie pentru construcții și energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala țării.

viewscnt
Afla mai multe despre
bosh
vanzari