Vodafone România și UPC România se apropie de finalizarea procedurii de fuziune.
Data efectivă a fuziunii este 31 martie 2020 și reprezintă o etapă a procesului de integrare, care a început în 2019, imediat după aprobarea achiziției UPC de către Comisia Europeană. Ca urmare a fuziunii, UPC România își va înceta existența ca entitate juridică, fiind absorbită de către Vodafone România.
Vodafone România este o divizie a Vodafone Group, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații și tehnologie din lume.
Vodafone Group are operațiuni mobile în 24 de țări, 42 de rețele mobile partenere și operațiuni de broadband fix în 19 țări.