Teilor Holding - prima jumătate a anului a adus un context dificil

Teilor Holding - prima jumătate a anului a adus un context dificil

Mircea Varga, Președintele Consiliului de Administrație al Teilor Holding

scris 3 oct 2022

Teilor Holding, grup de companii care include lanțul de bijuterii de lux Teilor, compania de creditare financiară Invest Intermed GF IFN și Teilor Invest Exchange, raportează o cifră de afaceri la nivel consolidat de 184 de milioane de lei, o marjă brută de 91,5 milioane de lei, EBITDA de 16,9 milioane de lei și o pierdere netă de 2,4 milioane de lei în primele șase luni din 2022.

„Toate afacerile Teilor Holding au continuat creșterea veniturilor în primul semestru al anului 2022, în linie cu planul de dezvoltare, mărindu-și amprenta locală și internațională, precum și numărul de clienți deserviți. Cu toate acestea, prima jumătate a anului 2022 a adus un context dificil pentru afacerile locale, inclusiv pentru Teilor Holding. Costurile generate de amortizarea fondului comercial pozitiv și a mărcilor comerciale recunoscute în urma consolidării au avut un impact negativ semnificativ asupra rezultatului operațional, iar impredictibilitatea generală cauzată de conflictul geopolitic, inflația în creștere și deprecierea leului in special in raport cu dolarul american au avut un impact negativ asupra rezultatului financiar  și, în consecință, asupra rezultatului net.

În ciuda efectului negativ de 9,8 milioane de lei asupra rezultatului net al Teilor Holding a costurilor menționate mai sus, care nu sunt de natură operațională, suntem mulțumiți de rezultatele din prima jumătate a anului. Echipa de management a Teilor Holding este permanent conectată la evoluția realității economice și financiare din economia locală și globală, având o abordare anticipativă și proactivă față de schimbările de pe piață. Suntem astfel încrezători că rezultatul operațional pentru întregul an 2022 va fi în linie cu planul de dezvoltare prezentat deținătorilor de obligațiuni în noiembrie 2021", a declarat Mircea Varga, Președintele Consiliului de Administrație al Teilor Holding.

Urmărește-ne și pe Google News
PureSoftware se extinde în România cu un centru de livrare CITEȘTE ȘI PureSoftware se extinde în România cu un centru de livrare

În ceea ce privește rezultatele financiare înregistrate de cele trei entități din cadrul Teilor Holding, în primele șase luni ale anului 2022, lanțul de magazine de bijuterii de lux Teilor a înregistrat o cifră de afaceri din activitatea din România de 135,4 milioane de lei, în creștere cu 45% față de S1 2021, EBITDA de 10,6 milioane de lei, în scădere cu 22%, și un profit net de 1,9 milioane de lei, în scădere cu 77% față de S1 2021. Această creștere a veniturilor a fost determinată de diversificarea produselor vândute, de investițiile făcute în marketing și recunoașterea brandului și de investițiile în expansiunea rețelei din România.

Pe de altă parte, comportamentul consumatorilor și cererea au fluctuat în primele șase luni din 2022 în contextul reluării călătoriilor, a războiului, a inflației și a creșterii ratelor dobânzilor. Cu toate acestea, numărul de articole vândute a crescut cu 13% față de primul semestru din 2021, determinat de continuarea cererii puternice pentru inelele de logodnă și verighete.

La nivel consolidat, care include performanța filialelor din Polonia, Bulgaria, Ungaria și Cehia, cifra de afaceri a înregistrat valoarea de 136,1 milioane de lei, în timp ce cheltuielile de exploatare au ajuns la 135,4 milioane de lei. Datorită costurilor legate de expansiunea internațională, prin deschiderea de magazine în Polonia, Ungaria și Cehia în S1 2022, precum și a faptului că celelalte magazine deschise pe aceste piețe în 2021 nu au ajuns încă la maturitate, rezultatul operațional consolidat a fost de 1,5 milioane de lei.

Până la finalul anului 2022, rețeaua va cuprinde 65 de magazine, din care 51 de magazine în România și 14 magazine internaționale în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia. Prin urmare, accentul pentru anii 2022-2024 va fi pus pe consolidarea prezenței pe aceste piețe.

Societatea de creditare financiară Invest Intermed GF IFN a înregistrat în S1 2022 o cifră de afaceri de 35,8 milioane lei, în creștere cu 52% față de S1 2021, determinată de investițiile realizate în dezvoltarea rețelei de agenții folosind o parte din fondurile obținute prin emisiunea de obligațiuni corporative. Creșterea veniturilor a avut un impact pozitiv asupra profitului net, care a crescut cu 56% față de anul precedent, ajungând la 6 milioane de lei în S1 2022.

Cea de-a treia entitate din cadrul holdingului, Teilor Invest Exchange, a înregistrat în S1 2022 o cifră de afaceri de 8,4 milioane de lei, în creștere cu 42% față de S1 2021, și un profit net de 1,8 milioane de lei, în scădere cu 31% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea veniturilor și a costurilor de operare s-a datorat extinderii rețelei MoneyGold, care deservește atât Invest Intermed, cât și Teilor Invest Exchange. La data de 30 iunie 2022, existau 82 de agenții MoneyGold în toată România. Între 1 iulie 2021 și 30 iunie 2022, au fost deschise 14 noi agenții în București, Moreni, Ploiești, Mangalia, Reșița, Suceava, Huedin, Deva, Arad, Alba-Iulia, Strehaia, Craiova, Bârlad. De asemenea, au fost extinse sau relocate cinci agenții în Craiova, Urziceni, Topoloveni, București și Botoșani.

Ghinea, atac la Boloș pe tema pensiilor speciale: Suntem într-o țară în care un magistrat care lucrează până la 45 de ani are de 10 ori mai mult pensia medie decât un profesor / Ce a transmis SRI când i s-au solicitat informații cu privire la pensii CITEȘTE ȘI Ghinea, atac la Boloș pe tema pensiilor speciale: Suntem într-o țară în care un magistrat care lucrează până la 45 de ani are de 10 ori mai mult pensia medie decât un profesor / Ce a transmis SRI când i s-au solicitat informații cu privire la pensii

Profit.ro a anunțat recent că Teilor Holding, grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux Teilor, își va recompensa cu acțiuni angajații cheie. Primii beneficiari ai stock option planului sunt administratorii Mircea Varga și Nicolae Narcis Stan, relevă date analizate de Profit.ro. Planul va avea o perioadă de aplicare de până la 5 ani, cu un total de până la 1% din capitalul social, și vizează recompensarea, menținerea și motivarea angajaților cu roluri cheie și funcții de conducere.

Fondatorii holdingului, soții Florin și Geanina Enache, au decis și primii beneficiari – membrii CA Mircea Varga și Nicolae Narcis Stan.

Anul trecut, Teilor Holding a atras 45 de milioane de lei de la investitorii BVB, în cel mai mare plasament privat pentru obligațiuni corporative din istoria pieței AeRO, și a ajuns la un capital social de peste 350 de milioane de lei.

Ulterior, Teilor a anunțat accelerarea extinderii la nivel european, întărirea echipei manageriale și obiectivul de a atinge o cifră de afaceri de 1 miliard de lei până în 2026.

În luna iunie, holdingul l-a numit în funcția de președinte CA pe Mircea Varga, responsabilul cu elaborarea și aplicarea strategiei de dezvoltare a business-ului.

Teilor Holding a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri combinată la nivelul celor trei de 282,7 milioane de lei.

Notă privind consolidarea: În conformitate cu OMF 1802, Teilor Holding S.A. ar putea consolida rezultatele operațiunilor și filialelor sale pentru anul 2021 doar începând cu luna septembrie 2021, prin urmare, nu sunt disponibile situații financiare comparabile ale Grupului pentru S1 2021. Rezultatele consolidate pentru S1 2022 includ rezultatele înregistrate de TEILOR SRL, Invest Intermed SRL și Teilor Invest Exchange SRL.

viewscnt
Afla mai multe despre
teilor holding sa
bijuterii