Startup maghiar cu una dintre cele mai mari aplicații din Europa Centrală și de Est intră pe piața locală pentru a concura o aplicație românească

Startup maghiar cu una dintre cele mai mari aplicații din Europa Centrală și de Est intră pe piața locală pentru a concura o aplicație românească
scris 11 ian 2024

După o nouă rundă de finanțare, startup-ul maghiar Munch, una dintre cele mai mari aplicații de economisire a alimentelor din Europa Centrală și de Est, se extinde în România, conform datelor analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Prin intermediul aplicației pentru prevenirea risipei alimentare, restaurantele și alte companii care vând alimente pot oferi produsele pe cale să expire la un preț redus.

Urmărește-ne și pe Google News
Tesla, cunoscută pentru estimări supraevaluate, a revizuit în jos datele privind autonomia mașinilor sale electrice CITEȘTE ȘI Tesla, cunoscută pentru estimări supraevaluate, a revizuit în jos datele privind autonomia mașinilor sale electrice

În 2022, compania a fuzionat cu Nesnězeno, un startup ceh din același domeniu. Astfel, cele mai mari două startup-uri din regiune care luptă împotriva risipei alimentare și-au unit forțele în noiembrie 2022, pentru a acționa împreună. Au peste 3.000 de parteneri, iar aplicația lor este folosită de antreprenori din Cehia, Ungaria și Slovacia, unde au salvat un total de 1,5 milioane de pachete de alimente de la a fi aruncate. Atât Nesnězeno, cât și Munch operează sub brandul propriu.

Recent, Munch a extins cooperarea cu mai mulți jucători importanți, precum cafenelele Starbucks, din trei țări, și Penny, în Republica Cehă și Ungaria. În prezent, se concentrează pe cea mai mare extindere de până acum, în România, unde, potrivit statisticilor, în fiecare an se irosesc aproximativ 2,2 milioane de tone de alimente.

Croația, Slovenia, Grecia, Bulgaria și Serbia sunt următoarele țări pe listă.
Fiscul bulgar a declanșat controale la mari companii austriece. Speculații legate de Schengen CITEȘTE ȘI Fiscul bulgar a declanșat controale la mari companii austriece. Speculații legate de Schengen

Proiectul a fost lansat în 2020 de directorul general al Munch, Bence Zwecker, împreună cu Botondo Zsoldos, Albert Wettstein și Kirill Perepelica, cu scopul de a combate risipa de alimente prin intermediul tehnologiei.

În România este disponibilă deja o aplicație locală similară. Startup-ul românesc bonapp.eco, înființat de antreprenorii Grégoire Vigroux, Diego Roy de Lachaise si Luka Zivkovic în noiembrie 2021, încearcă să combată risipa prin vânzarea alimentelor la preț redus.

Platforma românească a ajuns la o cifră de afaceri de 50.000 de euro în septembrie, cu 400% mai mult decât aceeași perioadă a anului trecut.

În aprilie, compania a atras o finanțare de 600.000 de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
bonapp.eco
munch
nesnězeno