JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, va inaugura joi cel de-al doilea magazin din Brăila, ajungând astfel la o rețea de 62 de unități în România.
JYSK a intrat pe piața locală în anul 2007, odată cu inaugurarea primului magazin de la Oradea. Rețeaua numără în prezent magazine în orașele București, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgoviște, Constanța, Cluj-Napoca, Deva, Dorohoi, Galați, Oradea, Pitești, Mediaș, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Brăila Focșani, Bistrița, Curtea de Argeș, Piatra Neamț, Hunedoara, Brașov, Făgăraș și Balș.
În anul fiscal încheiat în august 2017 (cel mai recent pentru care există rezultate publicatee), JYSK a avut afaceri de 363 de milioane de lei pe plan local, cu peste 60% mai mari decât cele din anul precedent. Totodată, retailerul a raportat un profit de 54 de milioane de lei pe piața locală, aproape dublu față de anul anterior. Rezultatele au marcat un record al companiei pe piața din România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
JYSK Group este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri totale de aproape 3,4 miliarde de euro și un EBIT de 444 de milioane de euro. Deținut de danezul Lars Larsen, JYSK a inaugurat primul magazin la 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins pe plan extern, odată cu deschiderea unui magazin în Germania.