Los Tacos deschide primul restaurant din România la Ploiești, după o investiție de 65.000 de euro

Los Tacos deschide primul restaurant din România la Ploiești, după o investiție de 65.000 de euro
scris 14 feb 2017

Brandul francez de fast-food Los Tacos a deschis primul restaurant din România în centrul comercial Ploiești Shopping City după o investiție estimată la 65.000 de euro și are în plan dezvoltarea unei rețele de cel puțin 10 unități.

Restaurantul are aproximativ 100 mp și combină bucătăria mexicană cu arta gastronomică franceză.

Urmărește-ne și pe Google News

Deschiderea primei unități reprezintă un pas important în strategia de business a brandului de origine franceză, urmărind să își dezvolte activitatea prin deschiderea unei francize și dezvoltarea unei rețele locale de cel puțin zece unități.

„Lansarea pe piața din România este un pas firesc în strategia de business (...) Los Tacos este un business bine gândit, orientat spre a le oferi clienților o experiență culinară specială care mizează pe gustul deosebit al sosurilor franceze, diferențiindu-se astfel de fast-food-urile existente la ora actuală”, a declarat Ilie Coșereanu, Director Vânzări Los Tacos.

Un fost fotbalist la Poli Timișoara, antrenat de Hagi, devenit antreprenor, deschide cel mai mare restaurant stradal Spartan CITEȘTE ȘI Un fost fotbalist la Poli Timișoara, antrenat de Hagi, devenit antreprenor, deschide cel mai mare restaurant stradal Spartan

Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI).  Despre Ploiești Shopping City
 

viewscnt
Afla mai multe despre
restaurant
los tacos
lansare