China susține că SUA nu au niciun drept să se amestece în cooperarea dintre două state suverane

China susține că SUA nu au niciun drept să se amestece în cooperarea dintre două state suverane
scris 22 sep 2018

Decizia Chinei de a cumpăra avioane de război și sisteme de rachete de la Federația Rusă este un act de cooperare normal între două țări suverane, iar Statele Unite „nu au niciun drept să se amestece”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China, Wu Qian.

"Abordarea SUA este o încălcare flagrantă a normelor relațiilor internaționale, o manifestare a hegemoniei și o încălcare a relațiilor dintre cele două țări și cele două armate”, a afirmat Wu într-un articol postat pe contul oficial de Wechat al Ministeului Apărării, preluat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

El a avertizat că SUA ar putea „să suporte consecințele” dacă își vor retrage sancțiunile.

Bursa românească închide o săptămână în care indicele BET a câștigat 2,70% și a atins cea mai ridicată valoare din ultimele aproape 4 luni. Tranzacții însumate de peste 10 milioane euro pe acțiunile OMV Petrom și FP CITEȘTE ȘI Bursa românească închide o săptămână în care indicele BET a câștigat 2,70% și a atins cea mai ridicată valoare din ultimele aproape 4 luni. Tranzacții însumate de peste 10 milioane euro pe acțiunile OMV Petrom și FP

Washingtonul a anunțat joi seara că a sancționat - pentru prima oară - o entitate străină din cauză că achiziționat armament rus, și anume o unitate a armatei chineze, care a achiziționat avioane de vânătoare și rachete de tip sol-aer. Statele Unite au introdus, de asemenea, numele altor 33 de persoane și de entități ruse - din domeniile militar și al informațiilor din Guvernul de la Moscova - pe lista neagră cu persoane și entități prin care este interzisă orice tranzacție în domeniul armamentului, sub amenințarea impunerii unor sancțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
sua