Bilanțul deceselor în urma uraganului Milton se ridică la 17/ Aproximativ 1,9 milioane de clienți din Florida sunt încă fără electricitate

Bilanțul deceselor în urma uraganului Milton se ridică la 17/ Aproximativ 1,9 milioane de clienți din Florida sunt încă fără electricitate
scris 12 oct 2024

Numărul deceselor provocate de uraganul Milton și de tornadele asociate furtunii continuă să crească în Florida, oficialii raportând cel puțin 17 decese.

 

Urmărește-ne și pe Google News

Ultima victimă este Marco Grillo, în vârstă de 83 de ani, din Lakeland, care a fost găsit în spatele locuinței sale vineri,  după ce a plecat cu o seară înainte, a transmis Biroul Șerifului din Polk. Bărbatul suferea de boala Alzheimer, în stadiu avansat, transmite CNN, citat de agenșia de presă News.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Orice decese din urma furtunii ar fi putut fi, probabil, prevenite dacă rezidenții ar fi ținut cont de avertismente, a spus guvernatorul Ron DeSantis.

S&P vede deficitul bugetar la 7,3% anul acesta și incertitudine fiscală după alegeri. Creșterea puternică a salariilor și pensiilor a alimentat importurile, iar avansul accelerat al salariilor pune și probleme de competitivitate economiei CITEȘTE ȘI S&P vede deficitul bugetar la 7,3% anul acesta și incertitudine fiscală după alegeri. Creșterea puternică a salariilor și pensiilor a alimentat importurile, iar avansul accelerat al salariilor pune și probleme de competitivitate economiei

„Am avut decese din cauza interacțiunii cu liniile electrice căzute și a apei. Vedem pericole care încă există. Așa că vă rugăm să fiți atenți. Nu vă băgați în apele de la inundații. Aveți grijă cum folosiți scările. Folosiți generatoarele în mod corespunzător – asigurați-vă că sunt în afara casei dvs”, a tranmis DeSantis vineri, în timpul unei conferințe de presă la Sankt Petersburg.

Aproximativ 1,9 milioane de clienți nu au electricitate în Florida după trecerea uraganului Milton potrivit PowerOutage.us, cele mai afectate fiind zonele de coastă, unde uraganul a atins uscatul.

Totodată, decizia oficialilor de deversa mai multă apă din bazinul Medard într-un râu din apropiere din Valrico, care este deja inundat în urma uraganului Milton, pentru a preveni ruperea barajului, îi revoltă pe locuitorii din zonă, care au fost îndemnați să plece, deoarece nivelul în creștere al apei le amenința casele.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
uragan
milton
florida