Profit Financial Forum: Cercel, BRD: Tehnologizarea și restricțiile de reglementare vor duce la consolidarea sistemului bancar

Profit Financial Forum: Cercel, BRD: Tehnologizarea și restricțiile de reglementare vor duce la consolidarea sistemului bancar
scris 23 mai 2016

Băncile se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari pe costuri și restricții de reglementare și sunt nevoite să investească mai susținut în tehnologie, iar asta va duce la reducerea numărului de bănci din sistem, spune Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD Societe Generale.

Băncile au din ce în ce mai puține surse de profit, urmare a restricțiilor de reglementare. Ultima tendință în materie de legi, aceea de a limita și comisioanele, obligă băncile să reducă costurile, iar asta se poate face doar prin tehnologizare, consideră oficialul BRD.

Urmărește-ne și pe Google News

“Nu văd altă metodă” a declarat Cercel, în cadrul Financial Forum organizat de Profit.ro

Tehnologizarea costă, la fel cum costă și aplicarea legislației, astfel că sistemul se va mai subția la nivel de actori, anticipează directorul general adjunct al BRD.

“Această bazare pe tehnologie, cuplată și cu restricții de reglementare, va mai și curăța un pic sistemul bancar, stimulând consolidarea (…) Văd o consolidarea din ce în ce mai mare și un accent din ce în ce mai mare pe tehnologie. Să obținem acea profitabilitate care să îi facă pe acționari să ne sprijine în continuare”, a declarat Cercel.

În ultimii ani sectorul bancar local s-a mai comprimat ca urmare a fuziunilor. Cea mai mare astfel de fuziune este cea dintre Banca Transilvania și Volksbank, încheiată anul trecut. Tot anul trecut s-a finalizat și fuziunea OTP Bank - Millennium Bank.

Anterior, Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, estima că vin vremuri grele pentru bănci din punct de vedere al profiturilor. Marjele de dobândă scad în mod natural, în timp ce politic se decide reducerea comisioanelor.

Cercel spune că inițiativele legislative au intervenit “destul de brutal” în modul în care se face comerț financiar, în condițiile în care și sistemul financiar a plătit în criză pentru greșelile făcute în anii de boom.

Mai mult, spune Cercel, cu toate excesele aferente de dinainte de 2008, contribuția băncilor la dezvoltarea infrastructurii locale a fost importantă, iar acestea n-au avut nevoie de capitalizare din banii statului.

Financial Forum este organizat de Profit.ro cu sprijinul MasterCard, EximBank și PayU.

viewscnt
Afla mai multe despre
claudiu cercel
brd
profit financial forum