Sistemul bancar pare că se îndreaptă spre un nou an cu profituri ridicate. În primele trei luni din acest an, băncile au reușit să adune un profit net cu 43% mai mare față de perioada similară din 2015, în condițiile în care au crescut și bilanțul de credite.
După un an 2014 cu pierderi record și un 2015 în care cea mai bună profitabilitate de după declanșarea crizei, anul acesta pare să fie unul de bun augur pentru bănci, dacă luăm în considerare rezultatele din primul trimestru. Profitul net la 31 martie era de 1,17 miliarde de euro, potrivit datelor preliminare raportat de bănci, față de 818 milioane de lei cât înregistrau în primele trei luni din 2015.
Rezultatul înregistrat de bănci vine pe fondul reducerii provizioanelor de risc cu peste 16% față de martie 2015 la 21,8 miliarde de lei, date aferente persoanelor juridice române, dar și a creditelor restante cu peste 3,7 miliarde de lei la aproape 20,7 miliarde de lei. Scăderea mare a provizioanelor în tandem cu neperformantele nu vine neapărat dintr-o disciplină mult mai bună la plată a debitorilor, ci din vânzarea unor portofolii importante de credite în ultimele 12 luni, estimate de Deloitte la circa 2 miliarde de euro.
În primele trei luni din acest an băncile au cesionat credite într-un ritm mult mai redus, cu un volum de 204 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI Guvernatorul băncii centrale a Austriei: România este o țară cu prioritate ridicată pentru băncile austrieceNu doar din reducerea provizioanelor au câștigat băncile, ci și dintr-o expansiune a bilanțului fără precedent pentru anii de după criză. Cu toate cesiunile de creanțe, bilanțul de credite al băncilor a crescut cu peste 7 miliarde de lei față de martie 2015 la aproape 220 de miliarde de lei. În consecință, și rata creditelor neperformante, după definiția mai dură a Autorității Bancare Europene, a scăzut de la 20,2% la 13,5%.
Partea leului din profitul din primele luni din acest an au luat-o băncile mari, care au reușit să obțină profituri cel puțin la nivelurile înregistrate acum 12 luni, dacă nu chiar mai mari. Primele cinci bănci după active, BCR, BRD, Banca Transilvania, UniCredit Bank și Raiffeisen Bank au făcut un profit cumulat de circa 840 de milioane de lei - am adunat doar datele referitoare la profitul făcut exclusiv de bancă și nu de grup, acolo unde au fost date disponibile.
Dacă o țin tot așa până la finele anului, băncile locale au ocazia să repete rezultatul de anul trecut, când au obținut un profit nominal record, umflat însă de tranzacția de achiziție a Volksbank de către Banca Transilvania. De altfel, rezultatul de 4,87 de miliarde de lei raportat de bănci pentru 2015 a fost revizuit în scădere cu circa 400 de milioane de lei.
Între 2010 și 2014 băncile au cumulat pierderi nete de 8,3 miliarde de lei. 2014 a fost anul de cumpănă pentru bănci în privința profitabilității, când pierderea netă înregistrată a ajuns la 4,4 miliarde de lei. În perioada 2007 și 2009 băncile au făcut profituri de aproape 6 miliarde de lei. Cu încă un an ca 2015, băncile are putea recupera integral pierderile suferite în anii de criză. În termeni reali însă, adică ajustat cu inflația, profitul net al băncilor din 2008, de 4,4 miliarde de lei pare încă greu de bătut în acest an.
CITEȘTE ȘI Notarii discută săptămâna viitoare onorariile pentru darea în platăLegea dării în plată, care a intrat în vigoare recent, ar putea încurca planurile băncilor de expansiune a creditului. Cele mai multe dintre băncile mari au crescut deja avansul solicitat pentru creditele ipotecare la 25-40%, față de 15% înainte ca discuțiile privind legea să progreseze, ceea ce ar putea face mai dificilă contractarea unui credit de către potențialii clienți. Cel mai important pentru bănci din această perspectivă, dacă ne uităm la ultimii 7 ani, rămâne însă viitorul programului Prima Casă. Băncile au epuizat rapid plafonul pentru acest an și suplimentarea oferită recent de Ministerul Finanțelor ar putea să fie suficientă doar pentru acoperirea cererilor existente.
Băncile au continuat să reducă numărul de angajați în ultimul an cu circa 2.400, la aproape 56.000. De la începutul anului situația personalului din sistem pare să se fi stabilizat, ba chiar numărul angajaților a crescut ușor, după ani grei în care băncile au concediat peste 10.000 de lucrători.
Profitabilitate pe angajat a crescut față de martie 2015 cu 6,6 lei la aproape 21 de lei.