Grupul francez Louis Dreyfus, unul dintre cei mai mari patru traderi de materii prime agricole din lume, implicat însă în multe alte industrii, cu o istorie de 171 de ani, a intrat, direct, pe piața românească, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Până acum, compania Louis Dreyfus a mai fost prezentă în România indirect, prin parteneriate comerciale cu business-uri locale, achiziționând cereale românești și vânzându-le în alte țări.
Cunoscută ca și una dintre cele mai mari afaceri de familie din lume, Louis Dreyfus Company (LDC) a fost înființată în 1851, în Alsacia, Franța, de către Léopold Louis-Dreyfus, trecând de-a lungul anilor de la o generație la alta.
În 2021 însă, grupul a trecut în proprietatea fondului de investiții din Abu Dhabi ADQ. Margarita Louis-Dreyfus, care era acționar majoritar, a vândut 45% din acțiunile grupului, o tranzacție estimată la 457 de milioane de dolari. Restul de 55% din acțiuni sunt deținute, în continuare, de mai mulți membri ai familiei Dreyfus.
CITEȘTE ȘI FOTO Magiunul din prune Topoloveni a ajuns în Vietnam. Brandul - înregistrat la OSIM. Fondatorul, la PROFIT NEWS TV: Dau afacerea cadou consumatorului care găsește ceva chimicPe lângă comerțul cu materii prime agricole, LDC are operațiuni și în procesarea alimentelor, transportul internațional, producția de textile, de mâncare pentru animale, de produse cosmetice și farmaceutice, telecomunicații, bioenergie imobiliare, finanțe și deține și un fond de investiții, cu un portofoliu format din companii precum Benson Hill, Food Works, AquaSpark, Gathered Foods și Comet Bio.
Alături de Archer Daniels Midland, Bunge și Cargill, Louis-Dreyfus Group este una dintre cele mai mari patru companii care domină comerțul mondial de mărfuri agricole.
Compania se axează în principal pe comerțul cu bumbac, cafea, semințe oleaginoase, orez și zahăr și este considerată cel mai mare comerciant de bumbac și orez din lume și al doilea cel mai mare jucător de pe piața mondială a zahărului.
CITEȘTE ȘI Criză de zahăr în Ungaria, produsul lipsește de pe rafturi. Magazinele limitează cantitatea de zahăr care poate fi cumpăratăActivă în peste 100 de țări, din 6 regiuni ale lumii, LDC are sediul central în Rotterdam, Olanda, iar compania-mamă, Louis Dreyfus Holding B.V., are sediul la World Trade Center în Amsterdam. La nivel global, LDC are circa 19.000 de angajați.
Vânzările nete ale grupului s-au ridicat la 49,6 miliarde de dolari în 2021, în creștere cu 47,7% față de 2020, în timp ce activele sale au ajuns la 23,6 miliarde de dolari, de la 23,3 miliarde de dolari în 2020.