VIDEO Grindeanu: Dacă-mi arată cineva un urs în Banat, îmi dau demisia

VIDEO Grindeanu: Dacă-mi arată cineva un urs în Banat, îmi dau demisia
scris 2 aug 2022

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, legat de ecoductul pentru urși de pe Autostrada Lugoj-Deva, că nu sunt urși în Banat, iar dacă cineva îi arată un urs în această zonă, el este dispus să-și dea demisia.

Proiectul de aproape 2,5 miliarde de lei este practic „în afara PNRR”, termenele pentru autostrada de 10 kilometri din care 2 kilometri tuneluri cu galerie dublă fiind de minimum 47 de luni pentru proiectare și execuție, desemnarea constructorilor fiind estimată pentru luna septembrie, însă semnarea contractului depinde de eventualele contestații, a spus ministrul.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Bucureștiul ar putea avea un nou ”centru vechi”, peste drum de Centrul Istoric CITEȘTE ȘI FOTO Bucureștiul ar putea avea un nou ”centru vechi”, peste drum de Centrul Istoric

„E vorba de tot felul de licitații, care nu au avut finalizare. Ne aflăm în situația în care 14 kilometri, care lipsesc, la limita județului Timiș cu Hunedoara. E un proiect care prevede ecoducte, pasaje pentru urși, în Timiș neexistând urși. Eu sunt din Timiș. Să mă contrazică ecologiștii cu date. Ecoducte pentru urși, asa e scris. Ăsta e proiectul, pe care trebuie să îl punem în aplicare. Așa a fost aprobat proiectul. În 11 septembrie se încheie licitația, sunt șase ofertanți și va fi desemnat câștigătorul pentru construcția acelui traseu, cum prevede proiectul. Eu nu contest tipul ăsta. Văd rostul lor, acolo unde e nevoie și dacă facem ecoducte pentru urși trebuie să existe urși. În Banat și Timiș nu există urși. Asta este situația, le construim”, a spus Sorin Grindeanu la Euronews Romania.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
sorin grindeanu
ursi