Explozia înregistrată astăzi la o uzină chimică în Cehia a avut ca victime și români, rezultă dintr-un mesaj transmis în această seară de președintele Klaus Iohannis.
Inițial, în jurul prânzului, fusese anunțat că cel puțin șase persoane au fost ucise, iar cel puțin alte șase au fost rănite într-o explozie la o uzină chimică în Cehia, fără detalii.
Acum rezultă însă că printre victime sunt și români, tot fără numeroase detalii.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a aflat cu tristețe despre accidentul produs joi, 22 martie a.c., la o uzină chimică din Cehia, în urma căruia și-au pierdut viața mai multe persoane, iar altele au fost rănite. Președintele Klaus Iohannis își exprimă profundul regret că cetățeni români au căzut victime ale acestui accident. Președintele României transmite condoleanțe și este alături de familiile îndurerate ale tuturor celor care și-au pierdut viața în acest tragic accident și urează însănătoșire grabnică celor răniți.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat autorităților române să întreprindă de urgență toate demersurile necesare pentru ca familiile victimelor cetățeni români să primească asistența de care au nevoie", transmite Președinția.
Uzina - care aparține grupului polonez Synthos - se află în localitatea Kralupy nad Vltavou, situată la aproximativ 30 de kilometri nord de Praga.
Explozia a avut loc, potrivit lui Kerekova, în această uzină aparținând societății Synthos, specializată în producția de cauciuc sintetic și polistirenă. Și în 2015 o explozie a avut loc în această uzină, deflagrația soldându-se cu doi răniți. Uzina face parte din complexul Rafinăriei de la Kralupy-nad-Vltavou.
Primarul localității, Petr Holecek, a declarat pentru televiziunea națională cehă că un rezervor care conținea o substanță nespecificată a explodat. Holecek a spus de la locul exploziei că el nu crede că există vreun pericol la adresa localității.