Sorin Cîmpeanu: În a doua parte a lunii octombrie am putea ajunge la o incidență de 6 la mie la București

Sorin Cîmpeanu: În a doua parte a lunii octombrie am putea ajunge la o incidență de 6 la mie la București
scris 6 sep 2021

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este posibil ca în a doua jumătate a lunii octombrie să se ajungă la București la o incidență a cazurilor de COVID de 6 la mie, prag de la care se intră în sistemul de învățământ online, cu excepția grădinițelor și creșelor. El a precizat că decizia intrării sau nu a unei școli în online se va lua în funcție de rata de incidență anunțată vinerea în localitatea respectivă și se va menține pentru durata întregii săptămâni următoare, indiferent de ratele de incidență la care se ajunge între timp.  

Ministrul a spus că deocamdată, cu o săptămână înainte de începerea școlilor, nicio localitate din România nu are o rată de incidență de 6 la mie, cu excepția a două comune care erau în carantină, dar una dintre ele nici nu are școală. Prin urmare, așa cum se prezintă lucrurile acum, școala ar începe cu prezență fizică peste tot, arată Digi 24.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Tăierea curentului și gazelor pentru restanțieri, interzisă din nou în cazul unor consumatori CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tăierea curentului și gazelor pentru restanțieri, interzisă din nou în cazul unor consumatori

„În București, astăzi avem o rată de infectare de 1,02, am depășit 1 la mie. La 1 august aveam 0,13 la mie, iar pe 31 august de șase ori mai mult, 0,78, deci într-o lună, între 1 și 31 august, am crescut de șase ori. Vom vedea. În acest ritm, dacă nu înțelegem importanța vaccinării, este posibil să ajungă și Bucureștiul, în a doua parte a lunii octombrie, la 6 la mie. A nu se confunda atingerea pragului de 6 la mie cu intrarea în carantină”, a atras atenția ministrul educației.

Sorin Cîmpeanu crede că și dacă se va ajunge la intrarea școlilor în online, nu va fi pentru o perioadă lungă, ci pentru două săptămâni. Conform Ordinului comun emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, se ia în calcul rata de infectare valabilă pentru ziua de vineri a fiecărei săptămâni, iar scenariul stabilit este valabil pentru întreaga săptămână.

„Cu alte cuvinte, dacă într-o zi de vineri vom avea 5,99 la mie, toată săptămâna viitoare școlile vor fi cu prezență fizică, chiar dacă luni, marți, miercuri se ajunge la 6,01 sau 6,05 la mie. Sunt praguri stabilite și asumate de autoritățile române - INSP, Ministerul Sănătății, CNSU”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Bursa de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra, devenind cea mai importantă din Europa CITEȘTE ȘI Bursa de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra, devenind cea mai importantă din Europa

Cât de pregătiți suntem pentru școala online?

În ceea ce privește pregătirea pentru școala online, ministrul spune că situația accesului elevilor la tablete și internet este mult mai bună decât la începutul anului școlar trecut, dar totuși, încă departe de a se asigura condițiile unei educații satisfăcătoare.

„Suntem mult mai bine decât eram la începutul anului școlar trecut, dar nu suntem atât de bine pe cât ar trebui. Nici din perspectiva conectivității, nici a disponibilității de echipamente, nici a formării cadrelor didactice, deși au făcut eforturi admirabile și - atenție - nicidecum din perspectiva platformelor dedicate evaluării. Un act educațional începe și se finalizează cu evaluare. Nimeni nu are platforme dedicate evaluării, deci evaluările sunt total irelevante. Din acest motiv, ordinul de ministru prevede că la maximum posibil este școala online, pentru că nu suntem pregătiți. Suntem mai bine pregătiți decât în urmă cu un an, dar nu suntem pregătiți. Dacă nu suntem pregătiți, elevii vor acumula pierderi și mai mari din perspectivă educațională”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Apple amână actualizările de securitate pentru copii, în urma criticilor primite CITEȘTE ȘI Apple amână actualizările de securitate pentru copii, în urma criticilor primite

El a amintit că printr-o ordonanță de urgență s-au achiziționat tablete în valoare de 100 de milioane de euro și au fost distribuite 60.000 de laptopuri, dar asta nu e suficient.

„Există în continuare zone, dincolo de raportări, în care eu personal nu am avut semnal nici la telefon, nici la laptop, nici la nimic. Deci, în acele zone în care pe harta oficială apărem cu conectivitate disponibilă, știu sigur că nu există conectivitate. De-asta trebuie evitat învățământul online și învățământul hibrid”, a punctat ministrul educației.

viewscnt
Afla mai multe despre
sorin cîmpeanu
incidență
bucurești