Șeful Piraeus Bank: Victoria lui Trump în alegerile din SUA poate scoate Grecia din recesiune

Șeful Piraeus Bank: Victoria lui Trump în alegerile din SUA poate scoate Grecia din recesiune
scris 25 nov 2016

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA poate declanșa o creștere a economiei globale capabilă să scoată Grecia din recesiune, ajutând în acest fel băncile elene, a declarat președintele Piraeus Bank, George Handjinicolaou, transmite Bloomberg.

”Dacă încrederea existentă în prezent în Statele Unite, după alegerea unui nou președinte, reflectă realitatea, cred că și restul economiei mondiale va simți efectele pozitive, chiar și Grecia”, a afirmat Handjinicolaou, șeful celei mai mari bănci elene, într-un interviu acordat la Atena.

Urmărește-ne și pe Google News

Băncile din Grecia încearcă să țină sub control impactul celei mai grave recesiuni prin care trece Grecia după cel de-al doilea Război Mondial și s-au angajat să reducă ponderea creditelor neperformante, prin revizuiri în scădere ale activelor, vânzări și alte acorduri cu firme specializate în împrumuturi problemă, scrie News.ro.

Succesul sau eșecul acestor eforturi vor depinde de redresarea economiei Greciei, a arătat Handjinicolaou.

”Chiar dacă vom folosi cel mai inovator sistem pentru managementul creditelor neperformante, dacă economia greacă nu va performa, nu vom ajunge prea departe”, a spus bancherul.

Radu Ghețea: Următoarea listare a unei bănci ar putea fi a CEC Bank CITEȘTE ȘI Radu Ghețea: Următoarea listare a unei bănci ar putea fi a CEC Bank

Piraeus Bank a raportat un profit net de 14 milioane de euro pentru primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu pierderi de 621de milioane de euro în intervalul similar al anului trecut.

Handjinicolaou a spus că banca este pe cale să încheie acest an cu un rezultat pozitiv și să își îndeplinească ținta stabilită de Banca Greciei pentru reducerea ponderii creditelor neperformante.

Piraeus Bank este prezentă pe piața din România, ca și celelalte bănci mari din Grecia, respectiv Alpha Bank, EFG Eurobank și National Bank of Greece.

viewscnt
Afla mai multe despre
piraeus bank
trump
grecia
recesiune