Șefii companiilor din Marea Britanie resimt impactul votului pro-Brexit la nivelul afacerilor, dar cred că ieșirea din UE va fi benefică pe termen lung

Șefii companiilor din Marea Britanie resimt impactul votului pro-Brexit la nivelul afacerilor, dar cred că ieșirea din UE va fi benefică pe termen lung
scris 6 feb 2017

Votul britanicilor în favoarea părăsirii Uniunii Europene a avut și continuă să aibă un impact negativ asupra afacerilor companiilor, însă cei mai mulți manageri sunt încrezători că vor supraviețui Brexitului, potrivit unui sondaj realizat de Ipsos Mori, la care au participat peste 100 directori de companii de top din Marea Britanie.

Aproximativ două treimi dintre cei chestionați au declarat că votul de la referendumul din iunie anul trecut le-a afectat negativ afacerile, în pofida evoluției macroecomice peste așteptări, fiind nevoiți să ia măsuri pentru atenuarea impactului, inclusiv prin stabilirea unui plan de intervenție și analizarea diverselor scenarii privind viitoarele relații dintre Marea Britanie și UE, scrie Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Unul din zece dintre managerii care au luat măsuri pentru a contracara efectele negative ale votului pro-Brexit a afirmat că își transferă afacerile în afara Regatului Unit.

Brexitul nu sperie investitorii tech: IBM își triplează numărul de centre cloud din Marea Britanie CITEȘTE ȘI Brexitul nu sperie investitorii tech: IBM își triplează numărul de centre cloud din Marea Britanie

Cu toate acestea, mai mult de o treime (32%) dintre respondenții la sondaj estimează că ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar va fi benefică pe termen mediu, primele efecte pozitive urmând să fie simțite într-un interval de circa cinci ani de la Brexit, potrivit sondajului.

"Numărul șefilor de companii care consideră că impactul negativ va persista pe termen lung scade la 45%", spune Ben Page, directorul general al Ipsos Mori.

Multinaționalele prezente în Marea Britanie și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul investițiilor pe piața locală după “divorțul” de UE, cele mai pesimiste proiecții venind de la furnizorii de servicii financiare, care ar putea să își piardă așa-numitul drept de pașaport pe teritoriul Uniunii. Germania și Franța sunt printre piețele cel mai des citate de băncile care iau în calcul transferul operațiunilor în afara țării, printre destinațiile potențiale numărându-se și Polonia sau Slovacia.

De celalaltă parte, companiile din tehnologie par a fi printre cele mai puțin afectate de decizia britanicilor, multe dintre acestea anunțând deja noi investiții. Gigantul IT american IBM a anunțat recent că va deschide patru noi centre de date în Marea Britanie până la finele anului viitor, în timp ce Facebook a indicat că își va mări numărul angajaților din țară de la 1.000 la 1.500, odată cu mutarea, în 2017, într-un nou sediu în Londra.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
companii
manageri
brexit
sondaj
ipsos mori