Nouă avertizare de caniculă – Cod galben în București și 12 județe, duminică și luni / Temperaturi între 34 și 37 de grade / În majoritatea regiunilor va fi cald

Nouă avertizare de caniculă – Cod galben în București și 12 județe, duminică și luni / Temperaturi între 34 și 37 de grade / În majoritatea regiunilor va fi cald
scris 27 iul 2024

Meteorologii anunță un nou val de caniculă, fiind emisă o avertizare cod galben pentru zilele de duminică și luni. Avertizarea vizează municipiul București și 12 județe, unde temperaturile vor ajunge la 37 de grade. În majoritatea regiunilor, însă, va fi cald.

Potrivit ANM, duminică și luni, este cod galben de caniculă și disonfort termic în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei.

Urmărește-ne și pe Google News

”Se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34...37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei”, a transmis ANM, citată de News.ro.

Sursa citată a precizat că disconfort termic accentuat și caniculă vor fi duminică (28 iulie) și în Banat, Crișana, estul Munteniei, în Moldova și pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35...36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăși 32...33 de grade.

Este cod galben în județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și municipiul București.

viewscnt
Afla mai multe despre
meteo
avertizare
canicula