Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în săptămâna 3 - 8 august 2020, acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 4.442.100 de lei, din care 4.142.100 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Au fost depistate 192 de persoane care desfășurau muncă fără forme legale și au fost dispuse 1.897 de avertismente și 3.783 de măsuri de remediere a neconformităților, se arată într-un comunicat semnat de Mihai Nicolae Ucă, Inspector general de stat.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acțiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 3 – 8 august 2020, au avut ca rezultat aplicarea a 910 sancțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 300.000 lei.
Din 1.603 de angajatori controlați, au fost sancționați 671 și s-au dispus 1.106 măsuri de remediere a neconformităților.
Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control privind respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 sunt disponibile pe site-ul Inspecției Muncii.