INFOGRAFIC Românii se feresc să își negocieze salariul la interviu, deși angajatorii sunt dispuși să ofere mai mult

INFOGRAFIC Românii se feresc să își negocieze salariul la interviu, deși angajatorii sunt dispuși să ofere mai mult
scris 28 iun 2019

Mai puțin de jumătate dintre candidații care se prezintă la un interviu negociază salariul, deși suma oferită de companie poate fi mărită de regulă cu până la 25%, afirmă peste șase din zece angajatori chestionați.

Și mai puțini sunt cei care își negociază beneficiile extra-salariale, arată datele celui mai recent sondaj BestJobs.

Astfel, aproape un sfert dintre angajatorii chestionați spun că mai puțin de 10% dintre candidații care se prezintă la interviu negociază salariul oferit, în timp ce aproape 40% afirmă că între 10 și 50% dintre cei intervievați fac acest lucru. Doar unul din zece recrutori susține că procentul candidaților care își negociază salariul este între 75 și 100%.

Urmărește-ne și pe Google News
Guvernul trebuie să anunțe anual, până la 15 ianuarie, toate zilele libere dintr-un an CITEȘTE ȘI Guvernul trebuie să anunțe anual, până la 15 ianuarie, toate zilele libere dintr-un an

Cu toate astea, peste șase din zece angajatori spun că salariul oferit unui candidat este negociabil. În cea mai mare parte (56,6%), recrutorii declară că suma oferită poate fi negociată cu până la 25%. Pentru aproape unul din zece angajatori, candidatul poate negocia cu peste 25% suma oferită. În schimb, circa trei din zece recrutori susțin că nu există nicio marjă de negociere.

În general, cei mai mulți candidați care își doresc negocierea salariului sunt bărbații (46%), în timp ce sub o treime dintre femei abordează acest subiect, conform răspunsurilor oferite de angajatori.

Când vine vorba despre beneficiile extra-salariale, peste jumătate dintre recrutori (53%) spun că sub 10% dintre candidații care se prezintă la interviu negociază și aceste drepturi. 

De cealaltă parte, peste patru din zece angajați (42%) susțin că acceptă de regulă salariul oferit de angajator din prima, fără nicio negociere, în timp ce doar doi din zece candidați negociază oferta salarială. Există totuși și angajați (34% dintre respondenți) care spun că obișnuiesc să negocieze atât salariul, cât și pachetul de beneficii extra salariale. Printre beneficiile extra-salariale negociate de candidați, la un interviu, cele mai cerute sunt programul flexibil de lucru, pentru circa 47% dintre respondenți, bonusurile de performanță (44%) și trainingurile / cursurile de școlarizare plătite de firmă pentru dezvoltare profesională (30%). Alte beneficii care sunt de obicei negociate sunt acoperirea totală/parțială a cheltuielilor de transport (25,3%), mașină de serviciu (24%), posibilitatea de a lucra de acasă (19%) și asigurare privată de sănătate pentru toată familia (18,5%).

În același timp, atunci când candidații sunt întrebați,  în cadrul interviului, de așteptările salariale, cei mai mulți dintre ei - trei din zece - menționează nivelul salarial actual. Alți 28% adaugă între 10 și 25% la salariul actual, unul din zece adaugă până la 50% în plus și 8% adaugă cel mult 10%.

Dintre angajații care spun că nu negociază oferta salarială sau beneficiile, aproape doi din zece afirmă că nu se simt confortabil să ceară mai mulți bani, alți 14% se tem că nu vor fi acceptați la interviu sau că vor părea lacomi (12%).

INFOGRAFIC Românii se feresc să își negocieze salariul la interviu, deși angajatorii sunt dispuși să ofere mai mult

viewscnt
Afla mai multe despre
salariu
angajatori