În ultimii ani, percepția colectivă asupra condițiilor economice și a viitorului pare să fie marcată de un pesimism tot mai accentuat. Privind în jurul nostru, am putea crede că trăim vremuri tulburi. Într-adevăr, am traversat crize financiare globale precum cea din 2008, o pandemie și alte evenimente marcante, însă impactul acestor evenimente este adesea amplificat, se arată într-o analiză semnată de Csaba Balint, membru al Consiliului de administrație al BNR.
"Accentul pus pe știrile negative în mass-media și pe rețelele de socializare poate alimenta un sentiment de nesiguranță și teamă față de prezent și viitor. Mai mult, natura umană ne predispune să acordăm o atenție mai mare știrilor negative, sporind astfel sentimentul de nesiguranță. Rezultatul este o percepție distorsionată (după cum voi arăta mai jos), dar larg răspândită, că “epoca de aur” aparține trecutului, în timp ce prezentul este dominat de instabilitate și declin.
Însă, indicatorii economici – barometri obiectivi ai stării economiei – ne oferă o perspectivă diferită: epoca de aur nu se regăsește în trecut, ci mai degrabă în prezent. În acest sens, graficul de mai jos ne demonstrează că astăzi traversăm un capitol extraordinar, fără precedent în istoria economică a României.
Analizând evoluția PIB-ului pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare (un etalon relevant pentru măsurarea progresului economic și a convergenței) din 1862 până astăzi, în comparație cu țările dezvoltate din Europa de Vest (Germania, Franța, Marea Britanie, Italia și Spania), descoperim o evoluție surprinzătoare, culminând cu o performanță remarcabilă în ultimii ani.
Percepție vs realitate
Această serie de date, probabil una dintre cele mai ample de acest gen, arată că nivelul de dezvoltare al României a oscilat între 20% și 40% din media Europei de Vest timp de aproximativ 140 de ani, menținându-se în medie la circa 30%. Însă, în ultimele două-trei decenii, România a înregistrat o creștere economică accelerată, ce poate fi considerată o adevărată “minune economică”, propulsându-ne spre un nivel de bunăstare unic în întreaga noastră istorie, cu un acces sporit la bunuri și servicii.
După aproape un secol și jumătate de subdezvoltare, am depășit statutul de economie cu venituri mici și am avansat către un nivel de dezvoltare mediu. Dintr-o țară profund afectată de tranziția de la o economie centralizată la una de piață, am devenit o economie complexă, comparabilă cu economiile țărilor din Europa Centrală și de Est precum Polonia, Slovacia și Ungaria, care se situează și ele în intervalul de 70%-80% din media UE în termeni de PIB/capita PPP. Suntem într-un punct în care, în ciuda provocărilor interne și externe, am făcut progrese importante, iar din punct de vedere economic și al standardului de viață, suntem mai aproape de Vest decât am fost vreodată.
O convergență atât de rapidă precum cea experimentată de România (și de regiunea Europei Centrale și de Est) în ultimele două decenii și jumătate este rară. În România, PIB-ul pe cap de locuitor, în termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPP) față de media UE a crescut spectaculos de la aproximativ 25% la aproape 80% în acest interval. Deși disparitățile regionale încă persistă în țara noastră, progresul general este incontestabil.
42 de nuanțe de gri
Imaginea de ansamblu a progresului economic al României ascunde însă cel puțin 42 de nuanțe (cele 41 de județe plus capitala), reflectând diferențe geografice notabile. Deși indicatorii la nivel național prezintă o tendință clar pozitivă, inegalitățile regionale și diferențele economice între județe creează o realitate mult mai complexă și fragmentată. Inclusiv în zonele considerate dezvoltate există grupuri sociale care nu au beneficiat în aceeași măsură de procesul de convergență economică.
Diferențele economice dintre județele României sunt evidente. Zonele mai puțin performante la capitolul PIB pe cap de locuitor ajung la abia 44-48% din media națională, în timp ce județele de top precum Brașov, Timiș și Cluj ating valori între 116% și 145%. Bucureștiul se detașează, ajungând la 280% din media națională. Județele cu performanțe economice mai ridicate sunt, în general, capabile să ofere salarii mai mari angajaților, ceea ce sporește inegalitățile.
Deși este probabil cel mai frecvent utilizat indicator pentru a măsura progresul economic, PIB-ul nu surprinde în mod complet bunăstarea reală a populației. Dacă analizăm indicatorii de tip stoc, precum avuția netă financiară pe cap de locuitor, în contrast cu indicatorii de tip flux cum ar fi PIB-ul pe cap de locuitor, observăm un decalaj în comparație cu vecinii noștri din Europa Centrală și de Est. Acest lucru sugerează că, deși creșterea economică a fost robustă, acumularea de avuție la nivel individual rămâne o provocare.
Deși convergența economică este cât se poate de clară, principalul semn de întrebare rămâne sustenabilitatea acestui trend pozitiv. Avem în față un drum lung până când bunăstarea fiecărui județ și a fiecărei categorii sociale din România se va apropia de nivelul celor din Uniunea Europeană. Realitatea este complexă, cu multe nuanțe.
În plus, modul în care ne simțim – nivelul de fericire și mulțumire – depinde de o multitudine de factori. PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator simplu și nu poate surprinde complexitatea sentimentelor umane. Mai mult, există anumite bias-uri cognitive care ne pot distorsiona percepția asupra trecutului și prezentului, precum “rosy retrospection” (tendința de a idealiza trecutul). Mulți tind să își amintească tinerețea sau perioadele trecute ca fiind mai bune decât au fost în realitate.
Formula succesului
Dar revenind la tema convergenței, apare, în mod firesc, întrebarea: cum a fost posibil acest progres spectaculos din ultimii 20-25 de ani? Răspunsul scurt este: integrarea europeană.
Proiectul european are un impact profund asupra vieților noastre, promovând cooperarea economică, ridicând standardele de trai și susținând democrația, libertatea și pacea în rândul statelor membre. Apartenența la Uniunea Europeană a jucat un rol esențial în procesul de convergență a țărilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv România. Dezvoltarea accelerată a acestei regiuni în ultimele două decenii este un studiu de caz, un exemplu rar în istoria economică care subliniază avantajele integrării europene.
Integrarea în Uniunea Europeană a oferit României acces la o piață comună vastă, fonduri structurale și oportunități de investiții fără precedent. Adoptarea standardelor europene, implementarea reformelor structurale și consolidarea instituțiilor democratice au fost elemente-cheie în acest proces.
Această formulă a succesului poate servi drept exemplu și pentru alte țări care aspiră la integrarea europeană, precum Republica Moldova. În contextul alegerilor recente din Republica Moldova, drumul european nu reprezintă doar o opțiune geopolitică, ci și o oportunitate reală pentru dezvoltare economică și prosperitate, chiar dacă acest proces este de lungă durată și va necesita eforturi susținute.
Conform teoriei economice, creșterea se bazează pe două elemente fundamentale: contribuția forței de muncă (numărul de angajați și orele lucrate – L) și productivitatea muncii (LP). Aceasta din urmă este determinată de capital (echipamente, fabrici, infrastructură – K) și de productivitatea totală a factorilor (TFP), măsură a eficienței utilizării resurselor economice, care reflectă inovația, progresul tehnologic și calitatea managementului.
Pentru a ilustra acest concept, imaginați-vă un muncitor din Europa Centrală și de Est într-o companie din Europa de Vest sau din Statele Unite. Observăm adesea că acesta devine la fel de productiv ca omologii săi occidentali. Pe de altă parte, dacă un angajat dintr-o țară foarte dezvoltată ar lucra într-un mediu cu resurse limitate, productivitatea sa ar înregistra un declin considerabil. Acest lucru subliniază rolul cheie pe care capitalul și tehnologia îl joacă în creșterea productivității.
Integrarea europeană a permis forței de muncă românești să devină de aproximativ trei ori mai productivă astăzi față de începutul acestui secol, deblocând un potențial de creștere uriaș.
Transformarea României dintr-o economie închisă într-o economie de piață deschisă a făcut posibilă participarea noastră la comerțul internațional și integrarea în lanțurile globale de valoare. Acest parcurs a adus provocări și o competiție intensă, dar impactul pozitiv asupra economiei este incontestabil.
În plus, fondurile europene au susținut reformele și investițiile esențiale în infrastructură și servicii publice, contribuind direct la creșterea economică. Investițiile străine directe (ISD) au jucat și ele un rol decisiv, oferind capital și sporind productivitatea totală a factorilor prin transferul de tehnologie și expertiză managerială, elemente indispensabile unei economii moderne.
Nu în ultimul rând, instituțiile solide au avut un rol cheie în această transformare, așa cum au argumentat și laureații Premiului Nobel pentru Economie din 2024, Daron Acemoglu, Simon Johnson și James Robinson, în studiile lor privind modul în care instituțiile influențează prosperitatea națiunilor. Am adoptat modele, cadre legislative și sisteme de cunoștințe dezvoltate și testate cu succes în Europa de Vest, ceea ce a contribuit la creșterea stabilității și competitivității economice a României.
Perspectivele convergenței
În ultimul sfert de secol, România a atins o rată medie de convergență față de media UE de aproximativ 2 puncte procentuale pe an, însă odată cu apropierea de nivelul european, drumul devine tot mai dificil. Este de așteptat ca ritmul convergenței să încetinească în următorii ani, atât din cauza complexității etapelor următoare, cât și a provocărilor specifice care se conturează la orizont. Apare amenințarea ”capcanei venitului mediu” (middle-income trap), specifică statelor în curs de dezvoltare care au dificultăți să facă pasul următor și să devină economii dezvoltate.
Un prim factor limitativ este apropierea de frontiera tehnologică. Dacă saltul de la 25% la 75% din media UE a fost provocator, dar realizabil, creșterea de la 75% la 100% presupune inovație constantă și investiții masive în tehnologie. O analogie relevantă ar fi condusul unei mașini în ceață, pe un drum montan cu multe serpentine. Inițial, urmărim luminile autoturismului din față (modelele vestice), dar odată ce îl depășim, realizăm că nu mai avem un ghidaj clar și trebuie să ne descoperim singuri direcția. Ajunși la frontiera tehnologică, progresul depinde de capacitatea noastră de a inova și de a ne adapta.
Piața muncii reprezintă o altă provocare în drumul spre convergență deplină. Dacă în anii 2000 România avea o rată ridicată a șomajului și o forță de muncă relativ ieftină, astăzi situația s-a schimbat. În contextul unui spor natural redus și cu problema emigrației, accesul la forță de muncă înalt calificată devine tot mai dificil.
Politica fiscală devine, de asemenea, un factor limitativ. Având în vedere că în ultimii ani s-au tolerat deficite mai mari, nesustenabile, observăm că datoria publică a crescut accelerat, de la aproximativ 12% din PIB în 2007 la aproape 52% în 2024. Gestionarea prudentă a finanțelor publice și consolidarea fiscală graduală sunt esențiale pentru menținerea stabilității economice.
Fondurile europene vor continua să joace un rol important, dar contribuția lor s-ar putea diminua pe termen mediu. Pe măsură ce ne apropiem de nivelul de trai al statelor mai dezvoltate din UE, resursele financiare vor trebui direcționate și către alte priorități ale Uniunii. UE însăși se confruntă cu provocări majore, precum nevoia de îmbunătățire a competitivității economice (așa cum subliniază raportul Draghi), alături de alte inițiative strategice (de exemplu apărarea), susținerea altor state care urmăresc integrarea sau reconstrucția Ucrainei.
Investițiile străine directe (ISD) reprezintă un alt element, dar cu perspective mixte. Pe de o parte, contextul geopolitic tensionat poate descuraja investitorii, care devin mai precauți în deciziile lor. Pe de altă parte, tendințele de near-shoring și friend-shoring – relocarea producției mai aproape de piețele de desfacere sau în țări prietene – pot crea oportunități pentru România, dacă reușim să atragem aceste investiții prin politici adecvate.
Pentru a continua procesul de convergență, România trebuie să-și dezvolte motoare interne de creștere economică. Un posibil catalizator (proiect de țară) ar putea fi aderarea la zona euro. Procesul de pregătire și reformele necesare pentru adoptarea monedei euro pot stimula modernizarea economiei și pot consolida încrederea investitorilor. Drumul către zona euro este la fel de important ca și adoptarea propriu-zisă a monedei unice.
Cu un optimism realist, se poate spune că până la sfârșitul acestui deceniu, România ar putea atinge 85-90% din media de dezvoltare a UE.
Trăim epoca de aur?
Așadar, când a fost sau este „epoca de aur”? Există argumente obiective care sugerează că ne aflăm într-o perioadă specială din punct de vedere economic, cu progrese remarcabile și oportunități unice. Totuși, așa cum spunea un fost bancher central cu multă experiență, la fel ca într-o relație, și în economie epoca de aur se vede adesea doar atunci când lucrurile nu mai funcționează.
Personal, aș vrea să cred că adevărata noastră epocă de aur economică abia urmează, așteptând să fie construită prin eforturile și aspirațiile noastre. Într-un context global marcat de provocări imense, România are o șansă reală de a-și continua progresul. Însă această șansă necesită muncă, viziune și angajament, iar primul test ne așteaptă chiar de anul viitor, când vom fi puși în fața necesității de a reduce treptat vulnerabilitățile macroeconomice, în special deficitul bugetar".
