La fiecare laptop ”pierdut” sau ”dispărut” dintr-o organizație, compania pierde între 800 și 1.000 de euro. La un univers de 400.000 de companii din România, pierderea anuală a câte unui activ de tip laptop înseamnă o pagubă de 300- 400 de milioane de euro pe an, arată un calcul realizat producătorul român de software Creasoft.
”Puțini manageri știu, dar inventarierea activelor fixe dintr-o companie, fie că ne referim la laptopuri, telefoane, scaune de birou sau chiar espressoare de cafea, este o obligație prevăzută în legea contabilității. De cele mai multe ori, acest inventar, care trebuie efectuat anual, se face doar pe hârtie, mulți lideri de afaceri neștiind, de fapt, cât valorează bunurile din compania pe care o conduc. Inventarierea devine o preocupare din ce în ce mai mare pentru directorii administrativi, mai ales în contextul în care fluctuația de personal crește, iar nevoia de a trece în stilul de lucru remote din martie 2020 a lăsat multe semne de întrebare legate de unele bunuri din companii”, a explicat Adrian Dinu, fondatorul companiei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Conform legii contabilității, orice produs folosit de angajații unei companii cu o valoare mai mare de 2.500 de lei (fără TVA) reprezintă un mijloc fix care se trece treptat prin cheltuieli de amortizare lunară.
Companiile care nu își fac inventarul anual riscă amenzi de până la 5.000 de lei.