

Urleasca Wind Farm, vehicul juridic de dezvoltare controlat de BIG Energia Holdings, divizia de investiții în energie regenerabilă a gupului imobiliar israelian BIG Shopping Centers, a finalizat lucrările de construire a unui parc eolian cu putere instalată de 102 MW, în satul Urleasca al comunei Traian, din județul Brăila.
Ucraina a restricționat, de la 1 octombrie, importurile de motorină prin portul Constanța, în care funcționează facilitățile de încărcare-descărcare și depozitare ale companiei de stat Oil Teminal, din cauza volumelor mari de carburanți din India produși din țiței rusesc sosite în Constanța pe timpul verii.
Camera inferioară a parlamentului rus a decis retragerea dintr-un acord istoric încheiat cu Statele Unite.
Mașinile cu minimum 4 persoane (șofer plus trei pasageri) vor avea dreptul să circule pe benzile speciale de transport în comun.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, spune că autoritățile nu pot să treacă cu vederea un cod roșu sau portocaliu emis de Agenția Națională de Meteorologie.
Republica Moldova atrage 20 milioane euro investiții pentru prima fabrică de stații de încărcare pentru vehicule electrice de pe teritoriul său.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că a dispus ANAF să demareze urgent controale de integritate la Trezoreria Craiova.
Premierul Bolojan a salut deciziile Curții Constituționale privind respingerea obiecțiilor de neconstituționalitate la proiectele de legi de limitare a indemnizațiilor în companiile de stat și de reformă a sistemului de sănătate, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.
Primarul general al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, primarul sectorului 1 al Capitalei, George Tuță, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, care e și președinte în execițiu al Asociației Municipiilor din România, viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, participă la evenimentul premium News.ro "Orașul Meu, acasă și la birou" - ediția a IV-a, care va avea loc luni, 13 octombrie.
Germania a anunțat că va autoriza poliția să doboare dronele periculoase și poartă discuții cu Israelul și Ucraina pentru a-și consolida apărarea împotriva zborurilor suspecte deasupra unor zone sensibile, care au fost atribuite Moscovei
Președintele american îi acuză pe cei doi democrați că nu au protejat membrii Agenției de Imigrare și Control Vamal (ICE).
Prelungirea perioadei de activitate ar urma să se facă cu câteva luni pe an, în următorii 35 de ani.
O bandă care fura telefoane în Marea Britanie și le trimitea în China pentru vânzare a fost prinsă de poliție, totul pornind de la un iPhone localizat de una dintre victime cu ajutorul aplicației Find My.
Oficiul Federal de Statistică a anunțat că producția industrială a Germaniei a scăzut cu 4,3% în luna august față de luna precedentă, mai mult decât se preconiza.
Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română a „Modului AI”, o nouă funcționalitate în motorul Google Search, care oferă o experiență de căutare bazată pe inteligența artificială, având la bază Gemini 2.5.
În București, într-o singură oră s-au înregistrat 200 de apeluri.
Comisia Europeană a lansat trei noi proceduri de infringement împotriva României, deoarece nu a transpus corect normele UE privind siguranța infrastructurii rutiere și serviciile de decontare și de plăți și nu respectă normele privind produsele pentru protejarea plantelor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0914 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.3359 | -0.0047 | -0.11 % |
| 1 GBP | 5.8005 | -0.0052 | -0.09 % |
| 1 CHF | 5.4468 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro