Acțiunea 4.1.1 – POC destinată IMM-urilor care au fost afectate de pandemie va fi lansată în consultare publică, urmând ca din 16 august să fie deschis programul pentru depunerea proiectelor, a anunțat Petru Luhan, expert fonduri europene și fost europarlamentar, la PROFIT NEWS TV. Calendarul este deja aprobat, iar beneficiarii au circa o lună și jumătate la dispoziție pentru pregătirea proiectelor.
Doar firmele înființate până la data de 31 decembrie 2018, cu un cod CAEN acreditat până la 31 decembrie 2019 sunt eligibile să aplice pentru această schemă de finanțare.
De altfel, Acțiunea 4.1.1 – POC cuprinde două măsuri de sprijin. Prima măsură va acorda ajutoare de minimis de câte 50.000-200.000 de euro, iar cea de-a doua măsură va acorda ajutoare de stat regionale de câte 50.000-500.000 de euro. Bugetul total alocat pentru Acțiunea 4.1.1-POC este de 412 milioane de euro, fonduri europene și de la stat.
„Până la 200.000 de euro pot aplica IMM-urile, cu o cofinanțare diferențiată. Adică, microîntreprinderile cu până la 9 angajați trebuie să vină cu 5% din buzunarul propriu, întreprinderile mici cu până la 49 de angajați cu 10% din buzunarul propriu și întreprinderile mijlocii cu până la 249 de angajați pun 15% din buzunarul propriu, restul fiind nerambursabili. Cofinanțarea poate reprezenta inclusiv un credit, care poate fi accesat ulterior aprobării fondurilor europene pe proiectul respectiv”, a spus Petru Luhan.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pentru Măsura 4.1.1-1 – ajutor de minimis, fondurile alocate se ridică la 58.823.529 euro, din care 50.000.000 euro FEDR-REACT EU și 8.823.529 euro cofinanțare de la bugetul de stat. Numărul beneficiarilor estimați este de 600.
„Din momentul în care s-au depus toate proiectele, adică după ce s-a închis programul, începe perioada de evaluare. O echipă de experți din Ministerul Fondurilor Europene se va ocupa de evaluarea proiectelor, după o grilă deja definită.
Se face o evaluare administrativă, adică se verifică eligibilitatea documentelor depuse și conformitatea acestora cu cadrul legislativ în vigoare, în România, după care urmează evaluarea tehnică financiară. Se analizează dacă se îndeplinesc acei indicatori ceruți de către Ghid și negociați cu Comisia Europeană și se face un punctaj în funcție de grila deja în vigoare și expusă spre consultare publică.
După ce avem și evaluarea tehnică financiară, se face un clasament și se alocă fondurile în limita bugetului disponibil. Adică, dacă se depun 3.000 de proiecte și bugetul ajunge doar pentru 1.000 de proiecte, se vor finanța primele 1.000 de proiecte, urmând să se suplimenteze bugetul dacă Guvernul găsește resurse disponibile”, precizează acesta.
Măsura 2 a Acțiunii 4.1.1-POC prevede acordarea de granturi sub formă de ajutare de stat regionale, pentru investiții necesare retehnologizării. Fondurile alocate Măsurii 2 se ridică la 352.941.176 euro, din care 300.000.000 euro FEDR-REACT EU și 52.941.176 euro cofinanțare de la bugetul de stat.
„Acest program reprezintă o șansă uriașă pentru cei care au necesități în zona de investiții. Costurile operaționale nu sunt eligibile, adică costurile cu TVA, chiria, dobânda la bancă și cu personalul. Sunt acoperite costurile cu investiții de orice fel, începând cu amenajarea spațiului, achiziționarea oricărui fel de utilaje, echipamente și diverse tehnologii necesare businessului respectiv. Trebui să fie relevante cheltuielile. Sunt eligibile și costurile cu consultanța și proiectarea, dotarea, adică achiziție de mobilier, și cele de digitalizare”, mai spune Petru Luhan, adăugând că și achiziția de autovehicule este eligibilă, cu excepția celor pentru uz administrativ.
„Dacă vrei să iei o furgonetă să cari sticla produsă către client sau să aduci materie primă, da, acestea sunt eligibile, dar dacă vrei să iei o mașină personală, chiar dacă declari că o folosești în scopuri de business, nu este eligibilă”, afirmă acesta.
Achiziția de proprietăți imobiliare și terenuri nu sunt finanțate prin acest program, pentru că, potrivit lui Luhan, Uniunea Europeană nu vrea să influențeze piața imboiliară în vreun stat membru.
„Dacă s-ar cumpăra proprietăți pe bani europeni cu siguranță prețul ar crește și UE nu vrea să se implice în această creștere artificială. De aceea nu dă bani pentru achiziție terenuri și proprietăți, în schimb îți dă bani să construiești o hală spre exemplu”, mai spune el.
Odată aprobat proiectul, beneficiarii au între 12 și 24 de luni pentru implementarea acestuia, iar pentru obținerea cofinanțării au la dispoziție până la maximum 3 luni.
„Noi ajutăm beneficiarii să obțină și cofinanțările respective. Avem acord cu 6 bănci în momentul de față care au acest instrument numit cofinanțare fonduri europene”, precizează Petru Luhan.