„Pe cifre, ca număr de angajați, numărul scade. Deci, companiile nu sunt doritoare să-și crească numărul de angajați. Dimpotrivă, acolo unde este posibil, caută să și scadă”, a afirmat el, subliniind că obiectivul real al unei companii rămâne creșterea veniturilor, extinderea portofoliului și consolidarea cotei de piață.
Exemple de companii precum Facebook, care a raportat simultan reducerea numărului de angajați și creșterea profitului, au influențat întreaga piață.
„Angajații trebuie să știe că nu este un dat că ei vor fi angajați forever acolo”, a spus el, subliniind că flexibilitatea și performanța sunt singurele garanții de stabilitate profesională.
Totuși, companiile nu pot elimina complet rolul angajaților.
„Nu există companii care să nu aibă angajați. Companiile vor avea nevoie în continuare de angajați”, a precizat acesta.
În privința negocierii contractului de muncă, Octavian Pantiș atrage atenția că, în final, criteriul decisiv rămâne contribuția personală la rezultate.
„Cel mai bun mod de a ne securiza locul de muncă este să adăugăm valoare, adică să fim foarte buni în ceea ce facem acolo. Asta e singura garanție”, a declarat el.
Schimbările aduse de pandemie au accelerat adoptarea muncii hibride. Mulți angajați care în 2020 considerau imposibil lucrul de acasă preferă acum flexibilitatea, iar modelul s-a stabilizat diferit în funcție de regiune.
„Astăzi, mulți dintre aceiași angajați nu mai vor să vină 8 ore la serviciu și s-a stabilizat formatul acesta hybrid în lumea întreagă”, a spus Pantiș, menționând că în Asia revenirea la birou este de 90%, în SUA 50-55%, iar Europa se află la mijloc. Industriile diferă însă substanțial: sectorul bancar are o prezență crescută la birou, în timp ce IT-ul rămâne preponderent remote.
Această diversitate oferă angajaților posibilitatea de a alege.
„Dacă își dorește un anumit tip de loc de muncă în care să fie la birou tot timpul, își găsește compania care să-l angajeze. Dacă își dorește un loc de muncă unde să nu-l streseze lumea cu venitul la birou, își va găsi și un astfel de loc de muncă”, a spus el, explicând că relația angajat–angajator devine tot mai individualizată.
Inteligența artificială reprezintă una dintre cele mai mari revoluții tehnologice. Octavian Pantiș consideră că nu este încă clar cum se va manifesta complet în următorii ani, dar este sigur că AI va influența direct modul în care lucrăm.
„Este o revoluție. Cum se va manifesta ea în 2-3-5 ani rămâne de văzut, încă nu știm”, a spus el.
AI poate fi un partener puternic pentru angajați, dar poate deveni și competitor dacă oamenii nu o folosesc.
„Dacă nu va fi partener, va fi competitor. Adică e datoria noastră să ne folosim de el”, a afirmat Pantiș, explicând că firmele vor reduce fără ezitare numărul de angajați dacă pot implementa eficient tehnologia.
În prezent, multe companii folosesc deja soluții de IA în relația cu clienții, prin chatboți capabili să rezolve probleme care altădată necesitau intervenția umană.
Pentru a rămâne relevanți într-o piață în schimbare, Octavian Pantiș spune că angajații au nevoie de câteva competențe cheie: deschidere la schimbare, comunicare eficientă și capacitatea de a „vinde” idei în interiorul organizației.
„Orice om este până la urmă un vânzător de idei. Vrei să-i convingi pe ceilalți de ceva, chiar dacă nu vinzi produse unui client”, a explicat el.
Capacitatea de a spune „nu” și de a prioritiza devine esențială în contextul supraîncărcării cu sarcini.
„A fi ocupat astăzi este foarte simplu. Nu trebuie să faci aproape nimic… A fi productiv înseamnă să văd care sunt lucrurile pe care ar trebui să le dau deoparte”, a explicat el, insistând că productivitatea reală începe cu înțelegerea exactă a ceea ce așteaptă angajatorul.















