Cu cât ne bazăm mai mult pe tehnologie, pentru a ne face viața mai ușoară, cu atât ne expunem mai des și riscurilor de fraudă în mediul online. Tentativele de înșelăciune au devenit tot mai sofisticate și, pentru a ne ajuta să recunoaștem semnele unei fraude, Banca Transilvania a lansat un test de verificare a cunoștințelor cu premii, în campania dedicată siguranței online “Stai un pic înainte de click”.
Ce faci dacă primești un SMS de la un număr necunoscut în care afli că ai câștigat un premiu și nu trebuie decît să plătești o taxă pentru a primi mult mai mulți bani? Dar dacă ți se cere, pentru a primi o sumă în cont, și numele, și detaliile cardului bancar?
Cum procedezi cănd ești apelat de bancă pentru actualizarea datelor personale și, pentru a nu ți se bloca contul, afli că trebuie să comunici CNP-ul, parolele de logare în aplicațiile de banking și numărul de cont? Dar dacă, tot din partea băncii, ți se semnalează tranzacții suspecte și ești invitat să dai click pe un link pentru verificări?
Angajați ai băncii care te sună pentru a-ți propune oportunități de investiții, prieteni care îți cer ajutor rapid prin mesaje pe rețele sociale, hackeri care șantajează cu divulgarea unor informații personale compromițătoare dacă nu plătești, invitații de a descărca aplicații necunoscute.
Sunt doar câteva din situațiile care ar trebui să aprindă beculețele roșii ale riscului de fraudă. Pentru a conștientiza astfel de pericole din online, Banca Transilvania le-a inclus într-un test de verificare a cunoștințelor la care sunt invitate să participle cât mai multe persoane.
Quiz-ul (accesibil aici: https://www.bancatransilvania.ro/siguranta-online/testeaza-cunostinte), face parte din campania “Stai un pic înainte de click”, inițiativă a BT și BT Club. Cei care răspund corect la cel puțin 7 din cele 15 întrebări ale quiz-ului, pot câștiga unul dintre premiile puse în joc: 60 de telefoane iPhone 16 (câte 10 telefoane în fiecare săptămână).
Dincolo de posibilitatea de a câștiga premii, quiz-ul oferă, cu exemple și cazuri concrete, lecții de protecție în fața fraudelor din online. Suntem expuși la astfel de riscuri tot mai des, în special după perioada pandemiei, când am început să lucrăm de acasă, să facem toate operatiunile de banking din fotoliu, din aeroport sau de oriunde din lume.
Neatenția de câteva secunde poate însemna diferența dintre a-ți păstra banii și datele în siguranță și a le pierde.
Rapiditatea și confortul aduse de tehnologie vin și cu riscuri, însă acestea pot fi prevenite. Pentru o astfel de prevenție a fost lansat quiz-ul de siguranță online din campania Băncii Transilvania.
Cei care îl vor parcurge pot învăța să recunoască tentativele de fraudă, să se ferească de furtul de identitate sau de bani, să evite încercări de phishing, să nu cadă victime ale aplicațiilor ce conțin malware, să ocolească atacurile tip spoofing, să se descurce în situații care le pot pune în pericol datele personale și banii.
Pot evita, de asemenea, să le fie compromise conturile de social media sau chiar adresele de email și numerele de telefon de către răufăcători online, și pot învăța să își protejeze dispozitivele electronice în care au instalate aplicațiile de banking.