PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Președintele Camerei Consultanților Fiscali: Premieră după mulți ani. Măsurile Guvernului bulversează atât bugetarii, cât și mediul privat. Deficitul ar trebui să fie măcar 5,5%

PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Președintele Camerei Consultanților Fiscali: Premieră după mulți ani. Măsurile Guvernului bulversează atât bugetarii, cât și mediul privat. Deficitul ar trebui să fie măcar 5,5%
scris 10 aug 2023

Actualii guvernanți au reușit prin măsurile de reducere a chetuielilor și prin cele fiscale să bulverseze atât mediul bugetar, cât și pe cel privat, o noutate în ultimii ani, spune, la Maratonul Fiscalității, organizat de PROFIT NEWS TV, Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, fost secretar de stat la Finanțe. Acesta a mai arătat că, pentru a dovedi Comisiei Europene că ajustează deficitul bugetar, ar trebui ca acesta să fie în 2023 măcar de 5,5%, sub cel de anul trecut.   

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul CITR

”Este clar că ceea ce diferă față de alți ani când au existat un timp astfel de dezbateri și discuții în preajma unor modificări fiscale, cred că anul acesta durează mult mai mult ca urmare a unor dezacorduri profunde în ceea ce privește asumarea politică a celor două părți implicate la nivel guvernamental în această coaliție, pentru că pare că fiecare încearcă să-și diminueze daunele pentru electoratul propriu și de aici măsurile care sunt vizate probabil că sunt gândite strict din această cheie electorală. Ceea ce e nou cred în acest an e această combinație de efecte sau de măsuri care vizeează și zona bugetară și zona de taxe, care bulversează atât mediul bugetar, cât și mediul privat, adică parcă cele două lucruri întâmplate în tandem nu s-au mai întâmplat până acum de mult. Ori se lua o măsura în zona bugetară și aveam o degringoladă în zona de funcționari publici, care fiecare încerca să vadă cum îl afectează aceste măsuri, fie în zona privată, în care măsurile fiscale creau incertitudine și agitație, însă acum le avem cumva în paralel și asta cred că e o noutate sau cel puțin n-am mai văzut-o de mult”, a declarat Dana Manolescu, care a adăugat că există astfel o degringoladă generalizată.

Urmărește-ne și pe Google News
PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Fost șef al Fiscului: Cu lipsa cronică de resurse, întrebarea e cum de mai funcționează ANAF. Se chinuie să cârpească ce au, iar politicienii schimbă șefii. Impozitarea nu rezolvă CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Fost șef al Fiscului: Cu lipsa cronică de resurse, întrebarea e cum de mai funcționează ANAF. Se chinuie să cârpească ce au, iar politicienii schimbă șefii. Impozitarea nu rezolvă

Dan Manolescu a mai arătat că, din punct de vedere al dfeficitului bugetar, este clar că Guvernul nu va putea respecta ținta de 4,4% din PIB, dar ar trebui să demonstreze Comisiei Europene că ia măsuri pentru a reveni anii următori la 3%, astfel că anul acesta ar trebuie să fie sub deficitul de anul trecut, de 5,6%.

”Din păcate vedem că au mai multă grijă de noi alții decât avem noi, pentru că anul trecut am avut undeva un 5,5 -5,6 deficit. E clar că noi trebuie să mergem pe un trend descrescător, către ținta de 3%. Comisia Europeană atrage atenția că dacă anul acesta nu ne ducem în jos și ne ducem în sus, în an preelectoral, cu siguranță la anul, în an electoral, va fi greu să ajustăm”, a spus Manolescu, care a adăugat că anul acesta va fi imposibil să nu fie majorată ținta de 4,4% din PIB.

”Ideal este să nu ne ducem în sus peste 5,6%, adică măcar să arătăm o descreștere căpre un 5 sau către ceva care arată cumva lucrurile către un trend descrescător, deci să nu ne ducem într-un 6-7%, pentru că, de fapt, acesta e pericolul: dacă anul acest ne ducem în 6-7%, anul viitor ne ducm în 8%”, a subliniat fostul secretar de stat.

PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Erbașu: Măsurile propuse de Guvern vor duce zeci de mii de angajați din construcții pe piața neagră sau peste granițe; încasările vor fi oricum mult mai mici față de estimări CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Erbașu: Măsurile propuse de Guvern vor duce zeci de mii de angajați din construcții pe piața neagră sau peste granițe; încasările vor fi oricum mult mai mici față de estimări

 Dan Manolescu a adăugat că execuția bugetară pentru la iunie arată un plus de venituri de 12%, deci economia a generat mai mult, dar măsurile propuse, dacă ar intra în vigoare imediat, precum cele la microîntreprinderi sau chiar la TVA, ar bulversa mediul economic, fără să aducă venituri semnificative la buget.

”În zona de creșteri de TVA am mai văzut măsuri luate în trei zile, în 2010, dacă ne aducem aminte, când s-a crescut cota la 24%. Am trăit acele vremuri, nu e cazul să să repetăm pentru că am văzut la ce conducr o astfel de abordare”, a mai spus președintele Camerei Consultanților Fiscali.  

viewscnt
Afla mai multe despre
dan manolescu
măsuri
bulversa
privat
buget
deficit
guvern