PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Mariana Boiciuc, CITR: 40.000 de companii sunt motorul economiei României. 43% dintre ele au dificultăți

PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Mariana Boiciuc, CITR: 40.000 de companii sunt motorul economiei României. 43% dintre ele au dificultăți
scris 11 sep 2024

Compania de restructurare CITR, a semnalat la Maratonul Fiscalității, organizat de PROFIT NEWS TV, că din cele 1,1 milioane de firme din România, doar 40.000 sunt esențiale pentru economia țării, iar dintre acestea, 43% au anul acesta dificultăți.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul ARB, CEC Bank și CITR

Compania de insolvență CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008, realizează un studiu anual al companiilor de impact, care, la finalul anului trecut arăta că în jur de 40.000 de firme au cea mai mare pondere în economia României și că 43% dintre ele sunt într-o zonă de dificultate, a declarat la Maratonul Fiscalității, organizat de PROFIT NEWS TV, Mariana Boiciuc, Manager Corporate Strategy la CITR.

Urmărește-ne și pe Google News

“Suntem parte din business de peste 20 de ani. La o radiografie a pieței, când ne-am uitat la companii de peste un milion de euro active, am observat că doar în jur de 5% sunt de impact economic major. În jur de 40.000. Ele sunt motorul economiei. E important să înțelegem ce se intampla la nivelul lor, pentu că ce li se întâmplă lor, creează unde de șoc în întreaga economie”, spune Mariana Boiciuc.

PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Marius Peștină, CNIF, promite că toate „E-urile” Finanțelor vor merge ceas de la 1 ianuarie 2025. Din noiembrie, 80% din sistemul informatic al MF va fi pe hardware nou CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maratonul Fiscalității - Marius Peștină, CNIF, promite că toate „E-urile” Finanțelor vor merge ceas de la 1 ianuarie 2025. Din noiembrie, 80% din sistemul informatic al MF va fi pe hardware nou

Expertul a continuat să atenționeze că în ziua de “azi avem cel mai mare număr de companii de acest fel în dificultate.

Motivele merg de la situația europeană în ansamblu, din cauza războiului și a altor întreruperi de fluxuri comerciale, până la modificările legislative “foarte dinamice”.

“[Ca firme] adeseori creionăm strategii de business pe 3-4 ani. Bineînțeles că ajungem la fiscalitate. O predictibilitate ar ușura situația”, a spus Boiciuc.

Ea a adăugat că, în acest context, în prima jumătate a acestui an au intrat în insolvență 72 de companii de impact, față de 43 anul trecut, dar n-a găsit situația alarmantă.

În schimb a evidențiat că presiunea fiscală devine importantă atunci când trebuie să calculezi în ce măsură povara poate fi transferată clienților. “Dacă piața nu reușește să o absoarbă din preț, apar probleme. Începând cu erodar a marjei comerciale, care duce la fragilitate a rezultatelor. Este mereu o sincopă între modificările fiscale și transferul în preț”, spune reprezentantul CITR.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
maratonul fiscalitatii
mariana boiciuc
citr