Retailerii din Franța cer ajutorul Guvernului în urma scăderii vânzărilor

Retailerii din Franța cer ajutorul Guvernului în urma scăderii vânzărilor
scris 29 dec 2020

Retailerii francezi au cerut luni ajutorul Guvernului, după ce vânzările nu s-au redresat complet în urma celei de-a doua runde de restricții, ceea ce sugerează schimbarea obiceiurilor consumatorilor în urma măsurilor introduse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Bloomberg.

În pofida majorării cheltuielilor datorită discount-urilor de Black Friday și a achizițiilor de final de an, mulți comercianți care vând îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de înfrumusețare și parfumuri se confruntă în acest an cu scăderi ale veniturilor de peste 20%, a anunțat Consiliul Comerțului din Franța, care grupează aproximativ 30 de federații de afaceri, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Cel mai bun condei al redacției noastre ne-a părăsit. Dumnezeu să te odihnească, Liviu Iancu! CITEȘTE ȘI Cel mai bun condei al redacției noastre ne-a părăsit. Dumnezeu să te odihnească, Liviu Iancu!

"Mulți comercianți ar putea decide să tragă obloanele pentru totdeauna, pentru a evita pierderile masive, pe fondul situației economice dificile", a afirmat William Koeberle, președintele Consiliului Comerțului.

Dar vânzările online au crescut semnificativ, înregistrând un avans de 20% în săptămâna reducerilor de Black Friday, conform datelor Federației Comerțului Electronic Fevad.

Consiliul Comerțului a cerut Guvernului să-i ajute pe retaileri, și nu doar pe cei mai mici, avertizând că o serie de lanțuri de magazine își opresc activitatea. Executivul ar trebui să permită retailerilor să deschidă magazinele și duminicile, înaintea debutului sezonului de reduceri, în 20 ianuarie, apreciază Koeberle.

viewscnt
Afla mai multe despre
retaileri
franta