Prosus, companie din care face parte și eMAG, vrea să obțină 14,6 miliarde dolari din vânzarea unui pachet de acțiuni la Tencent

Prosus, companie din care face parte și eMAG, vrea să obțină 14,6 miliarde dolari din vânzarea unui pachet de acțiuni la Tencent
scris 7 apr 2021

Prosus, companie desprinsă din grupul sud-african Naspers, din care face parte și eMAG, vrea să obțină până la 14,6 miliarde de dolari din vânzarea unui pachet minoritar din acțiunile gigantul chinez de internet Tencent.

Compania a anunțat că vinde un pachet de 2% din acțiunile Tencent printr-un plasament accelerat, cu un discount de până la 5,5% raportat la ultimul preț de tranzacționare.

Urmărește-ne și pe Google News

În urma operațiunii, deținerea Prosus la Tencent va scădea la puțin sub 29%, scrie Bloomberg.

eMAG, prima mutare după schimbarea conducerii: compania a decis să treacă permanent la modul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI eMAG, prima mutare după schimbarea conducerii: compania a decis să treacă permanent la modul de lucru hibrid

Naspers, compania-mamă a Prosus, a intrat în acționariatul companiei chineze în 2001, când Tencent era o firmă obscură de internet, cu o investiție de 32 milioane de dolari în schimbul unei participații de 46,5%, care a fost redusă ulterior la 30,9%.

Deținerea, transferată între timp în portofoliul Prosus, valorează acum aproximativ 239 miliarde de dolari.

Prosus intenționează să folosească banii încasați din vânzarea acțiunilor Tencent pentru a-și crește flexibilitatea financiară și în scopuri corporative generale.

Compania vrea să își extindă portofoliul cu o achiziție strategică, însă până acum a ratat două mari oportunități.

La începutul anului trecut, Prosus a pierdut o cursă de 8 miliarde de dolari pentru preluarea platformei britanice de livrări mâncare Just Eat în fața Takeaway.com. Câteva luni mai târziu, eBay a respins oferta companiei pentru achiziția diviziei sale de anunțuri, adjudecată de norvegienii de la Adevinta pentru 9,2 miliarde de dolari.

Prosus este acționarul majoritar al eMAG, cu o participație de aproximativ 80%. Lista companiilor din portofoliu include, printre altele, OLX, Avito, mail.ru, letgo, PayU, Swiggy, iFood, DeliveryHero, Udemy și MakeMyTrip.

viewscnt
Afla mai multe despre
prosus
tencent
vanzare actiuni
emag
olx
naspers
achizitii prosus