Gigantul Nidec, cu 3 fabrici în România, cade la bursă după informații privind pierderi masive din deprecierea activelor

Gigantul japonez Nidec, cel mai mare producător de motoare de precizie din lume, prezent cu 3 companii în România și 800 de angajați, aflat acum în centrul unui scandal contabil de amploare, s-a prăbușit cu 18% pe bursă, după informații conform cărora va înregistra cheltuieli de aproximativ 1.000 de miliarde de yeni (6,3 miliarde de dolari) din cauza problemelor contabile.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Gigantul Nidec, cu 3 fabrici în România, cade la bursă după informații privind pierderi masive din deprecierea activelor

Nidec ia în calcul relocarea în România a operațiunilor de la fabrica sa Control Techniques Dynamics din Andover, Marea Britanie, a fost relatat recent.

Grupul intenționează să înregistreze retroactiv o pierdere din deprecierea activelor de 1 trilion de yeni, în exercițiul financiar încheiat în martie 2026, a scris acum publicația japoneză Diamond, citată de Bloomberg.

Schimbare strategică în cinema după eșec. Canadienii de la Cineplex vor o nouă vânzare și schimbă CEO-ul CITEȘTE ȘI Schimbare strategică în cinema după eșec. Canadienii de la Cineplex vor o nouă vânzare și schimbă CEO-ul

În martie, Nidec avertizase că ar putea înregistra pierderi din depreciere în valoare de 250 de miliarde de yeni (1,6 miliarde dolari) ca urmare a scandalului contabil.

Consiliul de administrație al Nidec a votat pentru demiterea directorului general Mitsuya Kishida în cadrul unei ședințe desfășurate săptămâna trecută și intenționează să anunțe o nouă conducere chiar marți, a mai relatat Diamond.

Într-un anunț publicat după închiderea tranzacțiilor la Tokyo, Nidec a precizat că, “deși se discută despre schimbări la nivelul conducerii executive și despre o depreciere de valoare semnificativă, compania nu a luat nicio decizie în acest sens până în prezent”.

Schimbare strategică în cinema după eșec. Canadienii de la Cineplex vor o nouă vânzare și schimbă CEO-ul CITEȘTE ȘI Schimbare strategică în cinema după eșec. Canadienii de la Cineplex vor o nouă vânzare și schimbă CEO-ul

Acțiunile Nidec s-au prăbușit cu 17,6% în tranzacțiile de luni. Față de maximul atins în august anul trecut, acțiunile au scăzut cu aproape 30%.

Pierderea raportată de 1.000 de miliarde de yeni “depășește așteptările”, a declarat Naoki Fujiwara, manager de fonduri senior la Shinkin Asset Management.

Posibila plecare a lui Kishida constituie, de asemenea, o surpriză, întrucât investitorii credeau că situația critică se apropia de final după demisia fondatorului Shigenobu Nagamori, survenită la începutul acestui an, a adăugat el.

Proprietarul BRD estimează economii de până la 600 milioane euro din implementarea AI CITEȘTE ȘI Proprietarul BRD estimează economii de până la 600 milioane euro din implementarea AI

Nidec se confruntă cu turbulențe de când a dezvăluit, începând cu luna iunie a anului trecut, o serie de probleme contabile la mai multe subsidiare din Italia, Elveția și China, precum și la divizia sa de invertoare auto.

Compania a anunțat că a identificat “suspiciuni de tratament contabil necorespunzător, cu implicarea sau cu știrea conducerii companiei și a societăților din grup, cum ar fi ajustări arbitrare ale momentului recunoașterii deprecierilor activelor care prezintă risc de evaluare”.

La începutul acestui an, scandalul a obligat compania să se despartă de fondatorul și fostul CEO, Shigenobu Nagamori. Stilul său de conducere autoritar și agresiv a fost considerat responsabil pentru crearea unei culturi organizaționale implacabile, văzută drept cauza principală a fraudelor pe scară largă.

Fondată în 1973 la Kyoto, Nidec este cel mai mare producător de motoare electrice din lume, cu peste 100.000 de angajați și venituri de 17 miliarde de dolari în anul financiar încheiat în martie 2025.

Publicarea rezultatelor pentru anul financiar 2026 a fost amânată în contextul extinderii investigațiilor privind problemele contabile.

România, a doua cea mai mare creștere lunară a prețului benzinei din UE. La motorină, majorarea a fost printre cele mai mici CITEȘTE ȘI România, a doua cea mai mare creștere lunară a prețului benzinei din UE. La motorină, majorarea a fost printre cele mai mici

Conglomeratul japonez a intrat în România în 2013, prin intermediul firmei Nidec ASI Ro din Crevedia (județul Dâmbovița), preluată indirect în urma achiziției companiei italiene Ansaldo.

În 2016, Nidec a achiziționat fosta companie Ana IMEP din Pitești (actualmente Nidec Motor Corporation Romania) de la omul de afaceri George Copos, pe care a transformat-o în cea mai mare fabrică de motoare electrice din țară.

Doi ani mai târziu, japonezii au finalizat preluarea Emerson Oradea (devenită ulterior Nidec Oradea), specializată în servicii de producție, inginerie și suport pentru mai multe companii din grup.

Cele trei subsidiare din România au raportat afaceri cumulate de aproape 330 milioane de lei în 2024, cu peste 800 de angajați, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Anul trecut, afacerile din România s-au ridicat la aproximativ 406 milioane de lei.

Nidec Oradea a fost singura subsidiară profitabilă, raportând un câștig net de 12,46 milioane de lei, în creștere puternică de la 863.000 în 2024.

ULTIMA ORĂ Analist Fitch: România riscă retrogradarea la \ CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Analist Fitch: România riscă retrogradarea la "junk" dacă impasul politic persistă

Compania a obținut afaceri de 267 milioane de lei în 2025, cu 508 de angajați, în scădere de la 535 de angajați în anul anterior.

Nidec Motor Corporation România a raportat pierderi de 33,8 milioane de lei anul trecut, reduse de la aproape 42 milioane de lei în 2024, când avea 241 de angajați.

Presa argeșeană a relatat, în aprilie, că Nidec intenționa să elimine aproape 60 de locuri de muncă de la fabrica de lângă Pitești, informație dezmințită oficial de companie.

Cea de a treia firmă locală, Nidec ASI Ro, a obținut afaceri de 6,45 milioane de lei în 2025, de peste două ori mai mici comparativ cu afaceri de aproximativ 13,5 milioane de lei în anul precedent, și a trecut pe pierdere, în contextul reducerii efectivului mediu de angajați, de la 38 la 15 persoane.

Nidec ASI a raportat o pierdere de 421.388 de lei, față de un profit net de 595.000 de lei în 2024.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2786 +0.0068+0.13 %
1 USD4.6397 +0.0108+0.23 %
1 GBP6.1522 +0.0240+0.39 %
1 CHF5.5823 +0.0025+0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite