Germania - Încrederea investitorilor cade la cel mai mic nivel din ultimele 6 luni

Germania - Încrederea investitorilor cade la cel mai mic nivel din ultimele 6 luni
scris 13 aug 2024

Încrederea investitorilor în perspectivele economiei germane s-a redus până la cel mai scăzut nivel din ianuarie și până în prezent, după o serie de date economice dezamăgitoare și recentele turbulențe de pe piețele bursiere mondiale, arată rezultatele uni studiu publicat marți de Institutul de cercetări economice ZEW, transmit DPA și Bloomberg.

Indicele ZEW privind încrederea în economie a scăzut la 19,2 puncte în august (de la 41,8 puncte luna precedentă), în timp ce analiștii se așteptau la un declin de până la 30,6 puncte. Ultima dată când așteptările s-au deteriorat la un nivel similar a fost în iulie 2022, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea, indicele ZEW privind situația actuală a scăzut peste așteptări, ajungând la minus 77,3 puncte în august, de la minus 68,9 puncte luna precedentă.

„Perspectivele economiei germane se deteriorează. Este posibil ca așteptările economice să fie încă afectate de incertitudinile sporite, determinate de politica monetară ambiguă, datele economice dezamăgitoare din SUA și sporirea temerilor privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu”, a apreciat președintele ZEW, Achim Wambach.

Acesta a explicat că așteptările economice pentru zona euro, SUA și China s-au deteriorat semnificativ. În consecință, sunt afectate și așteptările privind economia germană, dependentă de exporturi.

Datele publicate recent indică perspective sumbre pentru cea mai mare economie europeană, care s-a confruntat cu un declin neașteptat al PIB-ului în trimestrul doi din 2024, iar datele economice din iulie nu oferă motive de optimism.

Industria a fost punctul slab în ultimele luni, cererea globală slabă și ratele ridicate ale dobânzilor afectând activitatea. Dar încetinirea inflației și majorarea veniturilor gospodăriilor au sporit speranțele că redresarea va fi condusă de consum în următoarele luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
economie