Startup-ul german Lilium, care pregătește lansarea unui serviciu de taxiuri aeriene în mai multe regiuni europene începând cu 2025, a devenit cel mai proaspăt “unicorn” al lumii, obținând o evaluare de peste 1 miliard de dolari la ultima rundă de finanțare.
Lilium, companie fondată în 2015 la Munchen, a efectuat, anul trecut, primul test cu prototipul taxiului său zburător Lilium Jet, un vehicul electric cu cinci locuri și decolare și aterizare pe verticală.
Săptămâna trecută, compania a atras o finanțare 35 milioane de dolari de la firma britanică de investiții Baillie Gifford, al doilea mare investitor la Tesla, după Elon Musk, cu participații și la SpaceX, Amazon, Spotify și Airbnb.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Lilium a obținut o evaluare de peste 1 miliard de dolari în urma investiției și a intrat în clubul “unicornilor”, format din companii private evaluate la cel puțin 1 miliard de dolari.
Noile fonduri urcă totalul investițiilor atrase până acum de Lilium la peste 375 milioane de dolari și vor fi folosite pentru pregătirea lansării producției de serie la fabrica nou-construită din Munchen.
Startup-ul german vrea să lanseze servicii regionale de mobilitate aeriană la costuri competitive în mai multe zone ale lumii începând cu anul 2025 și anticipează o cerere ridicată pentru taxiurile sale zburătoare fără emisii.
Lilium Jet este proiectat să zboare la viteze de până la 300 kilometri la oră și se laudă cu o autonomie de 300 kilometri după o singură încărcare.