Elon Musk a vândut acțiuni Tesla în valoare de circa 5 miliarde de dolari

Elon Musk a vândut acțiuni Tesla în valoare de circa 5 miliarde de dolari
scris 11 nov 2021

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a vândut acțiuni Tesla în valoare de aproape 5 miliarde de dolari, potrivit unor documente financiare, citate de Bloomberg.

Marți și miercuri, miliardarul a vândut 3,5 milioane de acțiuni, în valoare de 3,88 miliarde de dolari, într-o serie de tranzacții neprogramate. Diferența a fost vândută într-o tranzație planificată din luna septembrie, ceea ce arată că Musk știa deja că va vinde un pachet de acțiuni Tesla săptămâna aceasta.

Urmărește-ne și pe Google News
Compania americană Slinger, producător de echipamente pentru tenis, intră în România. \ CITEȘTE ȘI Compania americană Slinger, producător de echipamente pentru tenis, intră în România. "O țară care surprinde prin nivelul de participare și succes în tenis."

Musk deține în continuare circa 166 de milioane de acțiuni Tesla.

Elon Musk i-a întrebat, sâmbătă, pe cei 62 de milioane de urmăritori ai săi de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din acțiunile sale la compania Tesla și a asigurat că va ține cont de decizia lor. Majoritatea urmăritorilor săi de pe Twitter au răspuns afirmativ la sondajul lui Musk.

Sondajul a fost lansat în contextul în care democrații americani au propus taxarea supliementară a celor cu averi mari, care vizează reținerea unei cote din creșterile de valoare ale deținerilor de titluri tranzacționabile, chiar dacă acestea nu au fost vândute. Musk a criticat această propunere.

"S-a discutat mult în ultimul timp despre câștigurile nerealizate, spunându-se că ar fi un mijloc de evitare a taxelor, așa că propun să vând 10% din acțiunile Tesla. Sunteți de acord?", a scris Elon Musk pe Twitter, în weekend.

În urma răspunsurilor la sondaj, acțiunile Tesla au scăzut abrupt luni și marți, pierzând 16% din valoare. În acest context, averea CEO-ului Elon Musk a scăzut cu 50 de miliarde de dolari în aceste două zile, potrivit datelor Bloomberg. Aceasta este cea mai mare scădere înregistrată într-un interval de două zile, conform indicelui Bloomberg Billionaires Index.

Miercuri, acțiunile au recuperat parțial din declin, urcând cu circa 4%.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
tesla
actriuni tesla
vanzare tesla
sondaj musk
musk twitter
musk a vandut
musk vinde
bloomberg billionaires index