Cei mai bogați 500 de oameni din lume au pierdut luni 117 miliarde de dolari, pe fondul declinului bursier provocat de amplificarea tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și China, potrivit Bloomberg Billionaires Index.
21 de membri ai Bloomberg Billionaires Index au pierdut câte un 1 miliard de dolari sau mai mult din avere, în contextul în care acțiunile americane au înregistrat luni cel mai abrupt declin din acest an.
Cea mai mare pierdere a fost consemnată de fondatorul retailerului online Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, care a pierdut 3,4 miliarde de dolari ca urmare a evoluțiilor bursiere de ieri. Acțiunile Amazon au scăzut abrupt luni și au închieta ședința cu un declin 3,19%.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Francezul Bernard Arnault, principalul acționar al LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare retailer de bunuri de lux, a pierdut 3,2 miliarde de dolari, iar fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, 2,8 miliarde de dolari.
China a reacționat luni la anunțul președintelui Donald Trump privind introducerea unor noi taxe vamale și a lăsat yuanul să coboare la minimul ultimilor peste 10 ani față de dolar. Totodată, autoritățile chineze au cerut companiilor de stat să suspende importurile de produse agricole americane.
Amplificarea conflictului și deprecierea yuanului au speriat investitorii, provocând scăderi puternice pe burse.
Indicele american Dow Jones Industrial Average a coborât ieri cu 2,9%, cel mai semnificativ declin zilnic din 2019.
S&P 500 a pierdut 2,98%, iar Nasdaq Composite a scăzut cu 3,47%, în ambele cazuri declinul fiind cel mai mare din acest an.